x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Polo: Echipa României a fost învinsă de Serbia la Europenele de la Budapesta

Polo: Echipa României a fost învinsă de Serbia la Europenele de la Budapesta

16 Ian 2020   •   16:16
Polo: Echipa României a fost învinsă de Serbia la Europenele de la Budapesta
Sursa foto: antena3

Echipa masculină de polo pe apă a României a fost învinsă clar de echipa Serbiei cu scorul de 15-7 (5-3, 1-1, 5-1, 4-2), joi, în al doilea său meci din Grupa B a Campionatelor Europene de la Budapesta.

Tricolorii, învinși de Olanda cu 9-8 în partida de debut, au reuşit să fie în meci în prima jumătate, dar apoi Serbia s-a desprins tot mai clar.

Pentru România, antrenată de grecul Athanasios Kechagias, au înscris Cosmin Radu 2 goluri, Nicolae Oanţă 2, Mihnea Gheorghe, Andrei Prioteasa şi Vlad Georgescu.

Campioana europeană şi olimpică en titre s-a impus prin golurile marcate de Dusan Mandic (4), Nikola Dedovic (2), Filip Filipovic (2), Milan Aleksic (2), Sava Randjelovic (1), Milos Cuk (1), Nikola Jaksic (1), Andrija Prlainovic (1), Stefan Mitrovic (1).

Celălalt meci din grupă, Rusia - Olanda, are loc tot joi, de la ora 15:30.

Ultimele partide din grupă se vor disputa sâmbătă 18 ianuarie, România - Rusia (12:30) şi Serbia - Olanda (21:30).

Ultima clasată va juca pentru locurile 13-16, iar formaţiile de pe locurile 2 şi 3 vor evolua încrucişat pentru calificarea în sferturi, unde va merge direct câştigătoarea grupei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: polo