x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Postăvaru a fost deschis pentru schi

Postăvaru a fost deschis pentru schi

de Sorin Anghel    |    26 Dec 2011   •   21:00
Postăvaru a fost deschis pentru schi

Ieri a inceput oficial sezonul de schi si in Poiana Brasov. Cea mai cunoscuta statiune montana din Romania are o fata noua, menita sa readuca pasionatii sporturilor de iarna in Masivul Postavaru. Deschiderea de sezon a fost marcata de inaugurarea celor doua telescaune noi care au fost construite in statiunea braso­veana. De asemenea, turistii au acum parte si de zapada artificiala, datorita instalatiei aduse de italienii de la Technoalpin.

Poiana Brasov este acum statiunea cu cel mai mare domeniu schiabil de la noi din tara. Pe langa vechile instalatii de transport pe cablu au mai aparut doua telescaune noi. Unul este situat pe Partia Lupului, are patru locuri si urca pe munte cu o viteza de doi metri pe secunda. Cea mai spectaculoasa instalatie de transport pe cablu este cea care urca din Poiana Cristianu, situata mai jos de Platoul Ruia, pana in varful Partiei Lupului, nu foarte departe de statia superioara a telegondolei Postavaru Express.

Scopul investitiei l-a reprezentat eliminarea aglomeratiei de pe partii, cele mai solicitate piste fiind Sulinar si Drumul Rosu. Zonele periculoase au fost 'indulcite', astfel ca ele pot fi abordate acum si de schiorii lipsiti de experienta. Drumul Rosu, una dintre cele mai lungi piste din tara, a fost latit si beneficiaza de instalatie de zapada artificiala. Iar chiar s-a putut schia pe aceasta partie, insa in partea de jos turistii au avut ghinionul sa-si zgarie echipamentul in pietre.

Instalatia de zapada artificiala nu doar ca garanteaza sezonul de schi, dar il si prelungeste. In Platoul Ruia a fost amenajat un lac artificial cu o capacitate de stocare de 120.000 de metri cubi de apa, iar in imediata apropiere exista o statie de pompare. Lungimea totala a instalatiei de zapada artificiala este de 18 kilometri. Specialistii sustin ca, in Masivul Postavaru, pentru inzapezirea unui hectar de partie cu un strat de 35 de centimetri de zapada ar fi nevoie de 1.500 de metri cubi de apa. Pentru 'corecturi' ar mai fi necesari cam 1.300 de metri cubi de apa la hectar. Inzapezirea totala a domeniului schiabil nu ar trebui sa dureze mai mult de 70 de ore. Prioritate vor avea intotdeauna partiile Sulinar si Drumul Rosu. Totalul arealului ce va fi inzapezit artificial ajunge la 60 de hectare.

Cupa Alfa
Astazi incepe la Predeal Cupa Alfa la schi alpin. Intrecerea se adreseaza amatorilor si este organizata de Fundatia Alfa 2000. Startul va avea loc la ora 13:00, concursul debutand cu proba feminina de slalom. In cazul in care timpul o va permite, organizatorii intentioneaza sa tina si o proba de slalom paralel. Maine, intrecerea debuteaza la ora 9:30. Primele vor concura tot fetele, de data aceasta in proba de slalom urias. De la ora 13:00 va avea loc o competitie destinata celor mici. Festivitatea de premiere este programata pentru ora 16:00.

Valiug
Iarna aceasta, ninsorile i-au rasplatit din plin pe turistii care au ales sa-si petreaca Sarbatorile de iarna in zona Banatului. La Muntele Mic si pe Semenic, stratul de zapada este suficient de mare, incat sa se poata schia pe toate partiile. Ninsorile au coborat chiar mai jos de cele doua statiuni, astfel ca s-a schiat pana si pe partia de la Valiug, situata la 600 de metri altitudine. Aceasta are o lungime de 700 de metri, este deservita de un telescaun adus din Italia si beneficiaza de instalatie de zapada artificiala. Pista este situata pe malul Lacului Valiug. Anul viitor exista posibilitatea ca partia de aici sa fie legata de Semenic printr-o telegondola.

Muntele Mic
Cei care au ales sa-si petreaca vacanta de Craciun la Muntele Mic au avut parte de o vreme superba. Stratul de zapada are o grosime de 50 de centimetri, toate instalatiile de transport pe cablu functioneaza la capacitate maxima, iar cerul a fost aproape tot timpul senin. Zapada s-a prezentat in conditii bune, fiind foarte putini cei care s-au plans ca si-au stricat echipamentul pe munte. Accesul in statiune se poate face numai cu telescaunul.

×
Subiecte în articol: romania schi vacanta statiuni montane