x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Prima vedetă care a confirmat prezența la US Open 2020

Prima vedetă care a confirmat prezența la US Open 2020

18 Iun 2020   •   12:15
Prima vedetă care a confirmat prezența la US Open 2020

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams şi-a confirmat participarea la US Open, turneul de Mare Şlem care se va desfășura cu porţile închise la New York, transmite AFP.

"Aştept cu nerăbdare să joc la US Open 2020. Cred că Federaţia americană va face o treabă bună pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranţă. Sunt încântată", a precizat tenismena, într-un mesaj video, campioana din Statele Unite

Turneul va avea loc între 31 august şi 13 septembrie, la Flushing Meadows.

Guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a aprobat, marți, organizarea competiției de către Federaţia Americană de Tenis (USTA).

Prezenţa Serenei Williams reprezintă o susţinere puternică pentru USTA, care şi-a văzut proiectul contestat de mai mulţi jucători, între care Novak Djokovic şi Rafael Nadal.

Djokovic, actualul număr 1 mondial, a calificat drept extreme directivele sanitare şi de securitate propuse iniţial, în timp ce Nadal a estimat că nicio competiţie nu ar trebui reluată cât timp situaţia nu este în totalitate sigură.

Conform noului protocol, jucătorii vor fi testaţi pentru Covid-19 înaintea plecării lor la New York, unde se va derula şi turneul Masters 1.000 ATP, mutat de la Cincinnati (22-30 august), urmând să fie supuşi apoi altor teste la sosirea lor şi pe tot parcursul sejurului în metropola americană, o dată sau de două ori pe săptămână.

"Nu vom putea împiedica în totalitate o persoană să se infecteze, însă vom putea împiedica o epidemie majoră", a declarat dr. Brian Hainline, preşedintele grupului de consiliere medicală al USTA.

×
Subiecte în articol: tenis serena williams us open 2020