x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Primul Campionat Naţional de Drift oficial din istorie debutează săptămâna viitoare, la Prejmer, cu un record de prezenţă

Primul Campionat Naţional de Drift oficial din istorie debutează săptămâna viitoare, la Prejmer, cu un record de prezenţă

de Andreea Sumanu    |    19 Mai 2016   •   15:45
Primul Campionat Naţional de Drift oficial din istorie debutează săptămâna viitoare, la Prejmer, cu un record de prezenţă

Prima etapă a primului Campionat Naţional de Drift recunoscut oficial de către Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului va avea loc în perioada 28-29 mai, pe circuitul de la Prejmer, Braşov, competiţie le care vor participa cei mai buni piloţi români şi bulgari ai momentului.

Evenimentul pus în scenă de Romanian Drift Community, clubul desemnat de FRAS să organizeze concursurile de drift în România, şi Amuse Event Management reprezintă şi o premieră datorită numărului mare de piloţi înscrişi, nu mai puţin de 45, aceştia urmând să fie repartizaţi de-a lungul campionatului pe două categorii, debutanţi şi profesionişti.

"Datorită pasului uriaş pe care l-am făcut în România cu driftul, şi bulgarii au ales să concureze aici, iar încă de la Prejmer vom avea nu mai puţin de 9 piloţi de la Sud de Dunăre, printre care şi pe Stefan Stefanov, câştigătorul International Drift Grand Prix din aprilie", a declarat Denis Manea, vicepreşedintele Romanian Drift Community şi preşedintele Comisiei de Drift din cadrul FRAS.

Printre cei care vor lua startul în prima cursă a sezonului se numără câştigătoarea Queen of Europe 2014, Ramona Rusu, care revine la competiţiile autohtone după trei ani, campionul en-titre Sorin Ene, instructorii Academiei de Drift, Gabi Imre şi Marius Mitrache, dar şi doi dintre cei mai tineri piloţi de drift din Europa, Kristalina Stefanova (15 ani) şi Alin Grădinaru (16 ani). "Va fi o adevărată descătuşare a cailor putere la Prejmer, cu o medie de 400 per maşină, iar cea mai puternică are aproximativ 800 de cai. Va fi un spectacol de top", a mai afirmat Denis Manea.

Etapa de la Prejmer va debuta sâmbătă, cu sesiunile de antrenamente libere, de la ora 10:00, iar calificările sunt programate pentru aceeaşi zi începând cu ora 16:00, pentru debutanţi, şi ora 17:30, pentru profesionişti.

Celebrele battle-uri vor avea loc duminică, de la ora 13:00, pentru debutanţi, şi de la ora 15:20 pentru clasa Pro, iar ceremonia de premiere este programată pentru ora 18:00. Intrarea pentru ambele zile va fi gratuită.

 

 

 

×
Subiecte în articol: prejmer drift campionat national