x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Restricţii la Rânca!

Restricţii la Rânca!

de Gabriela Mladin    |    22 Dec 2009   •   00:00
Restricţii la Rânca!

Oltenii au şi ei orgoliul lor. Au inaugurat la Rânca o pârtie de 200 de metri. Turiştii care au fost pe Valea Prahovei se plâng de faptul că pe munte sunt mai multe pietre decât zăpadă.



În staţiunea montană Rânca s-a deschis, în mod oficial, la sfârşitul săptămânii trecute, sezonul de schi 2009-2010. Cu această ocazie a fost dată în folosinţă şi cea de-a treia pârtie de schi. "Noutatea din acest sezon constă în faptul că, pe lângă cele două pârtii deja cunoscute, a fost dată în folosinţă şi cea de-a treia. În ultimele zile s-a lucrat la amenajarea celor trei pârtii de la cota 1.600. Pe lângă cele două pârtii deja ştiute, de 550 de metri, respectiv 600 de metri lungime, a mai fost amenajată încă una de 200 de metri. Ne aşteptăm la o adevărată avalanşă de turişti începând cu acest week-end", a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. În acelaşi timp, poliţiştii şi salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu plece în drumeţii fără echipament corespunzător şi pe trasee necunoscute sau nemarcate. Stratul de zăpadă în staţiune măsoară aproximativ 35 de centimetri, iar pe drumul de acces în staţiune - DN 67C, între oraşul Novaci şi Rânca - este de circa 3 centimetri.

Din această cauză, circulaţia rutieră în staţiunea Rânca a fost restricţionată, microbuzele şi autocarele cu turişti având acces în zonă doar între orele 10:00 şi 16:00. Măsura a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. Alte măsuri impuse au fost ca maşinile care circulă spre Rânca să aibă acces pe munte doar dacă sunt echipate pentru iarnă, respectiv cauciucuri de iarnă şi lanţuri antiderapante, iar combustibilul să fie suficient pentru situaţii neprevăzute.

COMPETIŢII PE VALEA PRAHOVEI

Fundaţia ALFA 2000 a anunţat de curând programul competiţional pentru această iarnă. Astfel, la 16 ianuarie, la Azuga, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiul Bucureşti, va avea loc un concurs şcolar. O săptămână mai târziu, dar la Predeal, va avea loc Cupa Alfa. În week-end-ul 12-13 ianuarie, staţiunea braşoveană va găzdui Cupa Drumarilor. Sezonul se va încheia la Azuga, acolo unde în perioada 26-27 februarie va avea loc Cupa IPA, iar la 6 februarie se va desfăşura în aceeaşi staţiune un concurs de Combinată pentru seniori. Foarte multă lume care a fost la schi pe Valea Prahovei s-a plâns de calitatea proastă a pârtiilor. Mulţi turişti şi-au stricat schiurile din cauza pietrelor care stau ascunse sub zăpadă. La Azuga, sezonul se va deschide la 26 decembrie, ocazie cu care va avea loc Cupa Federaţiei Române de Schi şi Biatlon. La această competiţie vor lua startul cei mai buni schiori din România. Organizatorii nu au decis încă ce probă vor organiza, dar mulţi dintre participanţi îşi doresc un Slalom Paralel. Nemulţumiţi au fost şi turiştii care au schiat la Arieşeni. "A nins foarte mult şi mi-a îngheţat uşa maşinii. Pe pârtie au fost foarte mulţi bolovani. De Crăciun mă duc la Straja. Sper ca acolo să fie mai bine", a declarat Cristian Brigean, unul dintre turiştii care şi-au petrecut week-end-ul trecut la Arieşeni.

×
Subiecte în articol: staţiuni