x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rivalităţile se văd deja în centrul de presă

Rivalităţile se văd deja în centrul de presă

de Sorin Anghel    |    12 Feb 2010   •   00:00
Rivalităţile se văd deja în centrul de presă
Sursa foto: Sorin Anghel/JURNALUL NAŢIONAL

Pentru ziariştii acreditaţi la Jocurile Olimpice, munca la faţa locului nu este tocmai uşoară. Pentru că preţurile la Whistler, staţiunea care va găzdui probele pe zăpadă, sunt incredibil de mari la cazare şi la masă, foarte mulţi dintre gazetarii prezenţi la competiţia din Canada sunt cazaţi în Vancouver.



Astfel, există două centre de presă - Whistler Press Center şi Main Press Center, în Vancouver. Din ultimul poţi să arunci o privire pe geam şi să vezi Oceanul Pacific.

ÎN "ACVARIU" E ŞI ROMARIO

Nici nu a început competiţia şi deja s-au format bisericuţele, se simt rivalităţile. Francezii s-au pus la primele mese de la uşă, având grijă să se facă observaţi de fiecare dată. Vorbesc tare şi pe nas. Nemţii şi austriecii sunt cei mai mulţi, vorbesc aceeaşi limbă şi probabil că au aceeaşi rivali, pe italieni. Îmbrăcaţi elegant şi cu "scule" de ultimă generaţie, italienii se cred la parada modei. Discută mai mult despre cumpărături, pizza şi femei înalte. Norvegienii nu discută despre altceva decât despre Ole Einar Bjorndalen. Nimic nu-i mai important pentru ei decât ceea ce face biatlonistul. Dacă îndrăzneşti să întrebi ceva de Aksel Lund Svindal, te alegi cu o privire ignorată, chiar dacă ai încercat să faci o discuţie despre ultimul câştigător al Cupei Mondiale la schi alpin.

În "acvariu" mai sunt şi "peşti" ciudaţi. Ziarişti din Republica Moldova, de pildă. Bine, şi România atrage destule priviri! Dar cel mai exotic "peşte" din acvariu este un ziarist din Brazilia. Nu vorbeşte cu nimeni, se aşază mereu pe acelaşi scaun şi devine foarte nervos în momentul în care imprimanta rămâne fără hârtie. Deja îl ştie toată lumea, iar americanii îl strigă deja Romario!

×
Subiecte în articol: vancouver 2010