x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros 2015. Sorana Cîrstea ratează turneul! A fost eliminată în ultimul tur al calificărilor

Roland Garros 2015. Sorana Cîrstea ratează turneul! A fost eliminată în ultimul tur al calificărilor

22 Mai 2015   •   17:20
Roland Garros 2015. Sorana Cîrstea ratează turneul! A fost eliminată în ultimul tur al calificărilor
Sursa foto: antena3.ro

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 145 WTA, a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Cîrstea a fost învinsă în turul trei de Veronica Cepede Royg (Paraguay), locul 174 WTA, scor 6-1, 6-3, după 77 de minute, potrivit ANTENA 3.

Citește și Roland Garros 2015. Cu cine vor juca româncele în primul tur

Pe tabloul principal la Roland Garros vor evolua cinci sportive din România: Simona Halep (locul 3 mondial), Irina Begu (locul 30 mondial), Monica Niculescu (69 WTA), Alexandra Dulgheru (50 WTA) şi Andreea Mitu (99 WTA). 

×