x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros 2019: Begu şi Buzărnescu, eliminate în primul tur la dublu

Roland Garros 2019: Begu şi Buzărnescu, eliminate în primul tur la dublu

29 Mai 2019   •   16:37
Roland Garros 2019: Begu şi Buzărnescu, eliminate în primul tur la dublu
Sursa foto: Captura Video

Perechea română Irina Begu/Mihaela Buzărnescu a fost învinsă cu 6-7 (6), 6-3, 6-4 de cuplul Liudmila Kicenok (Ucraina)/Jelena Ostapenko (Letonia), miercuri, în prima rundă a probei feminine de dublu din turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Begu şi Buzărnescu, favoritele numărul 14, s-au înclinat după două ore şi 31 de minute.
Româncele au reuşit să salveze trei mingi de set în actul inaugural, pe care l-au câştigat în tiebreak, cu 7-6 (6), dar au fost dominate în setul al doilea, cedat cu 3-6, şi iar în decisiv echilibrul s-a rupt la 3-3, Kicenok/Ostapenko au avut 5-3, şi-au pierdut serviciul, dar au încheiat cu break (4-6).
Begu şi Buzărnescu au reuşit 4 aşi, dar au făcut şi 4 duble greşeli, în timp ce câştigătoarele au avut 2 aşi şi 9 duble greşeli, având procentaje superioare la punctele cu ambele servicii.
Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu vor primi un cec de 11.500 euro şi 10 puncte WTA la dublu.
Tot miercuri, în alt meci din primul tur, perechea româno-kazahă Andreea Mitu/Iulia Putinţeva a fost învinsă cu 6-4, 6-1 de cuplul Daria Kasatkina (Rusia)/Anett Kontaveit (Estonia).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: irina begu mihaela buzarescu