x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roma 2015. Irina Begu, calificată în turul al doilea

Roma 2015. Irina Begu, calificată în turul al doilea

12 Mai 2015   •   19:05
Roma 2015. Irina Begu, calificată în turul al doilea
Sursa foto: Keith DeLong

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari, marţi, după ce a întrecut-o pe poloneza Urszula Radwanska în trei seturi, cu 4-6, 6-2, 6-1.

Begu (24 ani), numărul 31 mondial, a obţinut victoria după o oră şi 51 minute în faţa unei adversare de aceeaşi vârstă, dar aflată pe locul 109 în lume.

Irina conduce acum cu 2-1 în meciurile directe cu sora mai mică a valoroasei Agnieszka Radwanska (13 WTA), după ce Begu s-a impus cu 6-3, 6-3 în semifinale la Taşkent, în 2012, iar Urszula a învins în 2013 în primul tur la US Open, cu 6-1, 6-3.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 11.710 euro şi 60 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe germanca Angelique Kerber, a noua favorită, care a trecut în primul tur de Alize Cornet cu 6-2, 6-3, potrivit Agerpres.

Begu şi numărul 11 mondial (27 ani) s-au confruntat până acum de trei ori: Kerber a învins în primul meci, în 2013, în turul al doilea la Indian Wells, cu 6-3, 6-2, Irina s-a impus în primul anul acesta în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 0-6, 6-1, dar Kerber a câştigat la Charleston, cu 7-6 (3), 7-6 (4) în sferturi.

Irina este programată să joace marţi şi la dublu, alături de Monica Niculescu, în optimile de finală, împotriva principalelor favorite, Martina Hingis (Elveţia)/Sania Mirza (India).  

×
Subiecte în articol: irina begu