x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi România a pierdut barajul cu Germania și a retrogradat în Grupa Mondială II a Fed Cup

România a pierdut barajul cu Germania și a retrogradat în Grupa Mondială II a Fed Cup

17 Apr 2016   •   17:35
România a pierdut barajul cu Germania și a retrogradat în Grupa Mondială II a Fed Cup
Sursa foto: Ryan McVay/Getty Images

Echipa națională a României a pierdut barajul cu Germania și a retrogradat în Grupa Mondială II a Fed Cup după înfrângerea suferită, duminică, de jucătoarea de tenis Monica Niculescu (31 WTA) în meciul cu Andrea Petkovic (30 WTA) cu scorul de 6-0, 6-7 (1), 3-6 , disputat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

După eșecul Simonei Halep din primul meci de simplu al zilei, care a înclinat balanța în favoarea Germaniei, Monica Niculescu a intrat extrem de motivată în teren. A câștigat primul ghem al meciului pe serviciul adversarei, iar apoi, cu ajutorului publicului, a făcut un set fără greșeală. În uralele suporterilor români, Niculescu a câștigat ghem cu ghem, break după break, impunându-se la zero în doar 30 de minute. În acest prim set, jucătoarea germană a fost vizibil incomodată de slice-urile adversarei. În plus, ea a făcut 13 greșeli neforțate și două duble greșeli.

În setul al doilea, Petkovic a schimbat tactica și a părut că a găsit soluția câștigătoare în fața jocului arătat de Niculescu. La scorul de 1-1, ea a luat trei ghemuri consecutive și s-a distanțat la 4-1. Dar Niculescu nu a cedat și a revenit în forță, egalând situația pe tabelă. Mai mult, ea a reușit un break la scorul de 5-5 și pe serviciul ei, la 6-5 a avut două mingi de meci pe care însă le-a ratat. Jucătoarea germană a reușit re-break-ul și a dus setul în tie-break, acolo unde s-a impus lejer cu 7-1.

În setul decisiv cele două jucătoare au mers cap la cap, fiecare câștigând pe serviciu celeilalte până la scorul de 4-3 pentru Petkovic. Mult mai proaspătă în joc, jucătoarea germană a reușit să își câștige pentru prima oară serviciul în acest set și s-a impus în final cu 6-3.

Monica Niculescu a reușit 3 ași și a făcut 3 duble greșeli și 26 de greșeli neforțate. De partea cealaltă, Petkovic nu a reușit niciun as, a avut 7 duble greșeli și 41 de greșeli neforțate.

Meciul care a durat 2 ore și 37 de minute a pus capăt întâlnirii de baraj, echipa Germaniei conducând cu 3-1 și menținându-se în Grupa Mondială a Fed Cup indiferent de rezultatul meciului de dublu.

Monica Niculescu (31 WTA) și Andrea Petkovic (30 WTA) se mai întâlniseră până acum de patru ori, fiecare adjudecându-și câte două victorii. Ultima oară, cele două jucătoare s-au întâlnit în 2014, în turul 1 al turneului de la Beijing, când jucătoarea germană s-a impus cu scorul de 2-6 7-6 (8) 6-4.

În ultima partidă a confruntării de la Cluj-Napoca vor evolua la dublu perechile Alexandra Dulgheru/Irina Begu și Annika Beck/Julia Goerges.

Sâmbătă, Irina Begu a pierdut cu scorul de 2-6, 3-6 meciul cu Angelique Kerber, iar Simona Halep a învins-o pe Andrea Petkovic cu 6-4, 6-7 (5), 6-4. În prima partidă de duminică, Simona Halep a pierdut cu scorul 2-6, 2-6 în fața numărului 3 mondial, Angelique Kerber.

Germania ocupă locul 4 în clasamentul Fed Cup, iar România se află pe 9. 
În Fed Cup, România și Germania au mai jucat o singură dată, în 1975, când RFG se impunea cu 3-0 la Napoli, în sferturile Grupei Mondiale: Helga Masthoff a învins-o pe Virginia Ruzici cu 6-3, 6-2, Helga Hosl cu 6-3, 6-3 de Mariana Simionescu, iar Katja Ebbinghaus și Masthoff au trecut cu 6-3, 1-6, 6-3 de perechea Judith Gohn/Virginia Ruzici. 

×