x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi România, învinsă la limită de Muntenegru la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia

România, învinsă la limită de Muntenegru la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia

04 Dec 2019   •   09:39
România, învinsă la limită de Muntenegru la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă dramatic de Muntenegru, cu scorul de 27-26 (11-12), miercuri, la Kumamoto, în Grupa C a Campionatul Mondial din Japonia.

Tricolorele au suferit a doua înfrângere la acest Mondial şi riscă să rateze calificarea în grupele principale ale competiţiei.

România a reuşit 45 de minute excelente, însă ultimul sfert de oră al partide a fost catastrofal şi a înclinat decisiv balanţa. În prima repriză, echipa antrenată de Tomas Ryde s-a aflat la cârma jocului după ce a fost condusă cu 2-0, fiind de mai multe ori în avantaj de două goluri pe tabelă, 6-4, 7-5, 8-6, iar la pauză scorul era de 12-11 pentru România.

În partea secundă, România a jucat excelent şi a profitat de slăbiciunile adversarului, desprinzându-se la 21-17, dar apoi a urmat o morişcă a greşelilor, tehnice şi tactice, în apărare şi atac, atât ale jucătoarelor, cât şi ale staff-ului tehnic, iar Muntenegru, antrenată de suedezul Per Johansson (ex-CSM Bucureşti) şi de Adrian Vasile (actualul antrenor principal al echipei CSM Bucureşti), a înscris şapte goluri consecutive, conducând cu 24-21. România a încercat o revenire în finalul partide şi a sperat la un egal, dar a pierdut cu 26-27.

Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

În alt meci din grupă, Spania a surclasat Kazahstanul cu 43-16. În celălalt meci al grupei, Ungaria va înfrunta Senegalul.

Spania ocupă primul loc, cu 8 puncte, urmată de Muntenegru, 8 puncte, România 4 puncte, Ungaria, 2 puncte, Senegal, 0 puncte, Kazahstan, 0 puncte. Primele trei clasate se califică în grupele principale.

Vineri 6 decembrie sunt programate ultimele meciuri din grupă, Senegal - Kazahstan, Muntenegru - Spania şi România - Ungaria.

Miercuri la Kumamoto au evoluat echipele:


România: Yuliya Dumanska, Denisa Dedu, Diana Ciucă - Aneta Udriştioiu (3 goluri), Laura Pristăviţa, Cristina Neagu (11), Gabriela Perianu (4), Crina Pintea (2), Cristina Florica, Elena Dache (4), Anca Polocoşer, Lorena Ostase, Sonia Seraficeanu, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Iuganu (2), Patricia Vizitiu. Selecţioner: Tomas Ryde.

 

Muntenegru: Marina Rajcic (1 gol), Marta Batinovic, Ljubica Nenezic - Jovanka Radicevic (6), Durdina Jaukovic (4), Andrea Klikovac (1), Dijana Ujkic, Sanja Premovic, Katarina Bulatovic (3), Tatjana Brmovic (1), Dijana Mugosa, Ema Ramusovic (1), Majda Mehmedovic (2), Jelena Despotovic (2), Milena Raicevic (6), Itana Grbic. Selecţioner: Per Johansson.

AGERPRES

×