x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi România rămâne fruntaşă în elita canotajului

România rămâne fruntaşă în elita canotajului

17 Sep 2018   •   09:57
România rămâne fruntaşă în elita canotajului

România a încheiat, ieri, participarea la Campionatele Mondiale de canotaj, disputate la Plovdiv, cu o medalie de aur şi una de argint, obţinute sâmbătă de fetele de la dublu vâsle categorie uşoară – Gianina Elena Beleagă, Ionela Livia Cozmiuc, respectiv de băieţii de la dublu rame – Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă. Cele două medalii au situat ţara noastră pe locul 11 în clasamentul general pe naţiuni.

Cu toate că erau considerate favorite, echipajul feminin de opt plus unu al României, campion en titre, a ocupat doar locul cinci, penultimul, în finala de duminică. Fără trei sportive faţă de formula de anul trecut, Mihaela Petrilă, Adelina Boguş şi Laura Oprea, toate retrase din activitate, echipajul ţării noastre nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi a făcut o cursă modestă, neameninţând nicio secundă podiumul. Tot în ultima zi a competiţiei, la dublu vâsle masculin, românii Ionuț Prudeanu și Marian Florian au terminat pe ultimul loc, 6. Și barca masculină de 8 plus 1 (Vlad-Dragoş Aicoboae, Adrian Damii, Alexandru Matincă, Constantin Radu, Constantin Adam, Sergiu-Vasile Bejan, Cristi-Ilie Pîrghie, Alexandru-Cosmin Macovei şi Adrian Munteanu) a avut o evoluție dezamăgitoare și a terminat pe locul 6.

Astfel, canotajul românesc încheie un an fantastic, cu 32 de medalii cucerite la mondiale şi europene (seniori, tineret, juniori), iar speranţele pentru Olimpiada care va avea loc la Tokio peste doi ani au început deja să se materializeze.  "Sunt un președinte fericit. Am o echipă formidabilă. Suntem din nou o putere. Să aduci patru bărci de băieți și toate să ajungă în finală, e ceva la care nu visam nici eu, o optimistă desăvârșită. E meritul lor, al sportivilor și al antrenorilor care-i pregătesc", a spus Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, conform Gsp.ro.

 

"Avem o barcă tânără, dar eu nu consider asta un dezavantaj. Și fetele tinere sunt muncitoare, ambițioase. Și eu, la Rio, eram mai tânără. E greu să cazi de pe locul 1 pe 5. E dureros să nu mai prinzi nici măcar podiumul!"Mădălina Bereș, veterana echipajului 8+1. 

 

×