x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Rui Alberto Costa, călăreţul singuratic

Rui Alberto Costa, călăreţul singuratic

de Sorin Anghel    |    20 Iul 2013   •   10:49
Rui Alberto Costa, călăreţul singuratic
Sursa foto: EPA/Intact Images

Pentru a doua oară în numai patru zile, Rui Alberto Costa a devenit eroul zilei în Marea Buclă. Rutierul de la Movistar s-a impus prima oară la Gap, după care, ieri după-amiază, a urmat succesul de la Grand-Bornand. Portughezul nu a ţinut cont de ploaie, a atacat în stil propriu şi a ajuns de unul singur la linia de sosire, obţinând cea de-a treia victorie personală în Turul Franţei. Al doilea a sosit veteranul Andreas Kloden, cu o întârziere de 48 de secunde.

Situaţia în clasamentul general a rămas neschimbat. Froome îmbracă în continuare tricoul galben, în vreme ce Alberto Contador şi Nairo Quintana, despărţiţi de numai 21 de secunde, se vor lupta în etapa de astăzi, de la Annecy la Annecy – Semnoz pentru locul al doilea. Ultima zi în munţi este importantă şi pentru francezul Pierre Roland, care se află la numai un punct în spatele lui Froome, lider şi în clasamentul căţărătorilor.

"Pot spune că am răsuflat uşurat după ce am ajuns la Grand-Bornand. A fost una dintre etapele de care m-am temut cel mai mult atunci când am văzut traseul. A fost ziua cu cele mai multe căţărări de categorie specială, iar vremea a fost foarte periculoasă. Trebuie să le mulţumesc colegilor mei de la Sky pentru ajutor. Noi am fost pregătiţi tot timpul pentru orice fel de atac atunci când a fost vorbe despre etapele montane", a declarat Christopher Froome

×
Subiecte în articol: turul frantei Christopher Froome