x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Serena Williams nu va participa la Roland Garros

Serena Williams nu va participa la Roland Garros

13 Mai 2011   •   09:23
Serena Williams nu va participa la Roland Garros
Sursa foto: /Reuters

Federaţia Franceză de Tenis (FFT) a anunţat, joi, într-un comunicat, că jucătoarea americană Serena Williams, fostă ocupantă a primului loc în clasamentul mondial, nu va participa la ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros, ce va începe în 22 mai.

Potrivit FFT, Serena nu este refăcută suficient în urma problemelor de sănătate pe care le-a avut în acest an (embolism pulmonar şi o rană la picior).

Jucătoarea americană nu a mai jucat nici un meci de la victoria din finala turneului de la Wimbledon de anul trecut. La scurt timp după succesul repurtat pe iarba londoneză, în luna iulie 2010, ea s-a tăiat accidental la piciorul drept într-un pahar spart. Serena a fost operată de două ori la picior, iar în februarie a suferit un embolism pulmonar, motiv pentru care a fost spitalizată de urgenţă la Los Angeles.

Serena Williams a ocupat primul loc în clasamentul mondial timp de 123 de săptămâni. Pe lângă patru titluri la Wimbledon, ea a mai câştigat de trei ori US Open, de cinci ori Australian Open şi o dată turneul de la Roland-Garros.

Nici Dinara Safina, finalista din 2008 şi 2009, nu va fi prezentă pe zgura pariziană, sportiva rusă dorind să ia o pauză din cauza durerilor de spate de care suferă de ceva vreme.

De asemenea, şi prezenţa belgiencei Kim Clijsters este pusă sub semnul întrebării, deşi ea se află pe lista participantelor.

×