x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Serena Williams si-a anunţat revenirea!

Serena Williams si-a anunţat revenirea!

12 Ian 2018   •   08:19
Serena Williams si-a anunţat revenirea!

Fostul lider mondial Serena Williams, care a renunţat la participarea la Australian Open, a anunţat când va reveni în circuitul WTA.

Americanca, în vârstă de 36 de ani, va juca din nou pe 5 martie la un turneu demonstrativ ce va avea loc la New York şi la care va fi prezentă şi sora sa Venus Williams (37 de ani).

”Sută la sută va fi prezentă”, a declarat Felicity Barnard, unul dintre organizatorii Tie Break Tens, potrivit New York Times. În circuitul WTA, revenirea Serenei Williams este programată tot în luna martie, la turneul de la Indian Wells.

×
Subiecte în articol: serena williams