x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sezon - Inca se mai schiaza la Muntele Mic

Sezon - Inca se mai schiaza la Muntele Mic

de Sorin Anghel    |    02 Apr 2006   •   00:00
Sezon - Inca se mai schiaza la Muntele Mic

Sarbatorile Pascale sunt din ce in ce mai aproape, pe marginea drumurilor se vand ghiocei, dar primavara nu si-a facut simtita prezenta peste tot.

Muntii Banatului, care beneficiaza de altitudini inalte, sunt incarcati de zapada. Una dintre statiunile unde inca se mai poate schia in aceasta perioada este Muntele Mic.

CALATORIE. Ca sa ajungi acolo trebuie sa poposesti in Caransebes si apoi sa urmezi indicatoarele catre statia de telescaun, aflata la vreo 20 de kilometri distanta. Drumul este unul plin de gropi si iti da senzatia ca te-ai ratacit. Iti trebuie ceva rabdare pana ajungi la instalatia de transport pe cablu.

ANOTIMPURI. Calatoria cu telescaunul costa 25 RON si du-reaza 40 de minute, ceea ce reprezinta un record absolut pentru Romania. Pana la destinatie nu se produce doar o trecere de la o altitudine la alta si de la un anotimp la altul. Partea de jos este dominata de verdeata, in vreme ce zapada apare abia mai tarziu. Stratul masoara aproape un metru si iti vine sa sari din scaun si sa incepi sa schiezi. Partiile sunt batute, iar teleschiurile functioneaza pana cand se intuneca.

Dezvoltare - In vara se incep mai multe constructii


Din punct de vedere al infrastructurii, Muntele Mic este inca la inceput. Exista doar cateva cabane, aflate in proprietatea unor particulari care le folosesc drept case de vacante, si un hotel de trei stele, unde conditiile sunt neasteptat de bune in comparatie cu preturile practicate. De pilda, o camera cu pat matrimonial costa 160 RON. Din vara acestui an, mai multi investitori intentioneaza sa porneasca afaceri la statiunea aflata la peste 1.700 de metri altitudine. Acum, un metru patrat de teren la Muntele Mic costa 100 de euro.

Distractie - Plimbari cu snowmobilul


Turistii care ajung la Muntele Mic si nu stiu sa schieze mai au si alte alternative. Una dintre ele este reprezentata de plimbarile cu snowmobilul, mai ales ca stratul de zapada este destul de gros. Pentru cei care prefera saniusul, exista si o pista amenajata separata de cele rezervate exclusiv schiorilor.

TRENURILE ZAPEZII

PLECARE DIN BUCURESTI
(Tip Tren /Ora plecare)
  • Rapid 06:30
  • Rapid 07:30
  • Rapid 08:33
  • Intercity 09:30
  • Rapid 10:30
  • Rapid 11:34
  • Rapid 14:30
  • Intercity 20:30
  • PLECARE DIN BRASOV
    (Tip Tren /Ora plecare)
  • Intercity 06:05
  • Rapid 10:05
  • Rapid 12:30
  • Rapid 14:15
  • Rapid 15:00
  • Intercity 16:49
  • Rapid 19:00
  • Rapid 19:30
  • ×
    Subiecte în articol: ski express rapid rapid rapid muntele mic