Fiona Hamilton
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, principala favorită, a abandonat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Washington, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, la scorul de 2-6, 6-3, 1-0 pentru rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul șapte.
Halep (25 ani, numărul doi mondial) a renunțat după o oră și opt minute din cauza căldurii sufocante.
Românca a început foarte bine meciul și a condus-o pe Makarova (29 ani, 58 WTA) cu 4-0 în primul set, rusoaica a încercat o revenire (4-2), dar Halep a încheiat setul cu 6-2.
În actul secund, Makarova a câștigat primul ghem, Halep a egalat și apoi a trecut în avantaj (2-1), dar jocul său s-a rupt din acel moment, a greșit tot mai mult și Makarova a luat patru ghemuri la rând (2-5), adjudecându-și setul cu 6-3.
Rusoaica a început cu dreptul și setul al treilea, câștigând primul ghem contra serviciului, iar Halep a renunțat apoi la luptă.
Halep, care va primi un cec de 6.200 de dolari și 60 de puncte WTA, are 3-2 în meciurile directe cu Makarova.
De remarcat că Simona Halep, principala favorită a turneului, a fost programată de organizatori de fiecare dată la orele prânzului, pe o căldură foarte mare, iar în cele din urmă efectele acesteia s-au făcut simțite.
Tot vineri, în sferturile probei de dublu, perechea româno-uzbekă Patricia Țig/Nighina Abduraimova a abandonat la scorul de 6-2, 1-0 pentru cuplul Eugenie Bouchard (Canada)/Sloane Stephens (SUA). Țig și Abduraimova vor primi un cec de 1.820 dolari și 60 de puncte WTA.
Cuplul Bouchard/Stephens va juca în semifinale cu principalele favorite, Monica Niculescu și Sania Mirza (India).
Monica Niculescu (N. 6) va juca mai întâi la simplu, cu germanca Julia Goerges (N. 4).
AGERPRES
România a încheiat Campionatele Europene de haltere Under-15 şi Under-17 de la Eilat (Israel) cu un bilanţ de 43 de medalii, dintre care 21 de aur, 6 de argint şi 16 de bronz.
Sâmbătă, în ultima zi de...
Echipa Olandei a câştigat duminică primul ei titlu mondial la handbal feminin, după ce a învins Spania cu 30-29 (16-13) la Kumamoto, în finala Campionatului Mondial, reuşind şi calificarea la JO 2020.
Olanda,...
Atacantul român Bogdan Stancu a devenit, sâmbătă, golgheterul la zi al campionatului de fotbal al Turciei, după dubla reuşită pentru Genclerbirligi, în meciul câştigat cu scorul de 3-1, la Ankara, în faţa...
Echipa Rusiei a cucerit medalia de bronz la ediţia 2019 a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, după ce a învins, duminică, în finala mică de la Kumamoto, echipa Norvegiei cu scorul de 33-28 (1...
Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a informat că patru candidaturi au fost depuse oficial pentru organizarea Cupei Mondiale feminine din 2023, prima ediţie cu 32 de echipe, din partea Braziliei, Columbiei, Ja...
Herbert Hainer, noul preşedinte al clubului Bayern Munchen, a declarat într-un interviu pentru „Suddeutsche Zeitung” că nu este interesat de crearea unei Superligi europene, relatează AFP.
Succesorul lui Uli H...
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a câștigat finala turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o, sâmbătă, pe ucraineanca Daria Snigur...
Comisia de Disciplină a UEFA a decis că la meciul dintre echipele naţionale ale României şi Suediei, care a avut loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în data de 15 noiembrie, în preliminariile EURO 2020, nu au...
Selecţionata Spaniei s-a calificat neaşteptat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, după ce a învins echipa Norvegiei cu scorul de 28-22 (13-13), la Kumamoto.
Ibericele, care au surclasat...
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan va juca finala turneului ITF de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, după ce a învins-o, vineri, pe belgianca Greet Minnen cu 4-6,...
Naţionala feminină a României a coborât un loc faţă de septembrie şi se află pe poziţia a 43-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA).
Tricolorele au început anul pe locul 41 (martie),...
După un meci perfect, „marca” Dan Petrescu, CFR Cluj a învins cu scorul de 2-0 pe mult mai titrata Celtic Glasgow, în fața a 12.000 de spectatori prezenți pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Românii...
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, joi, la finalul seminarului "Upgrade România: Sănătate prin sport. Sportul, mina de aur a economiei", că sportul românesc nu va avansa deloc dacă nu se va schimba complet...
Naționala feminină de handbal a României a avut cea mai slabă prestație la un campionat mondial din ultimii 18 ani. Locul 12 într-o competiție în care am învins doar Ungaria. În rest, am suferit înfrângeri...
Meci decisiv azi în Gruia, unde CFR are nevoie de un singur punct din disputa cu Celtic Glasgow în ultimul meci al fazei grupelor Europa League.
Pentru prima oară în această campanie, CFR Cluj pleacă favorită...