x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, calificată în turul trei la Australian Open

Simona Halep, calificată în turul trei la Australian Open

16 Ian 2014   •   08:12
Simona Halep, calificată în turul trei la Australian Open

Cea mai valoroasă jucătoare de tenis din România, Simona Halep, cap de serie numărul 11, s-a calificat în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe americanca Varvara Lepchenko, scor 4-6, 6-0, 6-1, la capătul unui meci care a durat exact două ore şi trei minute.

Simona Halep, care a început ezitant, pierzând primul set, a fructificat şase din cele 15 mingi de break avute şi a comis doar 19 greşeli neforţate, comparativ cu cele 47 ale adversarei, în timp ce scorul punctelor câştigătoare per total a fost de 90-66.

Simona Halep, care şi-a asigurat un cec de 75.000 de dolari, va juca în turul trei contra Zarinei Dyas (Kazahstan), care a trecut de Marina Erakovic (Noua Zeelandă), cea care trecuse în prima rundă de Simona Cîrstea.

×
Subiecte în articol: simona halep australian open