x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, câştigătoare a Turneului Campioanelor de la Sofia

Simona Halep, câştigătoare a Turneului Campioanelor de la Sofia

03 Noi 2013   •   19:17
Simona Halep, câştigătoare a Turneului Campioanelor de la Sofia
Sursa foto: Mediafax
Halep se află pe un senzaţional loc 11 în clasamentul WTA!
Tenismena care poartă la ora actuală toate speranţele de performanţă înaltă ale sportului românesc are un final de an competiţional perfect.
Încurajată de mulţi români aflaţi în sală, printre care şi tatăl ei, Stere, constănţeanca Simona Halep a jucat finala în compania australiencei Samantha Stosur, pe care a învins-o în trei seturi: 2-6, 6-2, 6-2

În semifinala de sâmbătă, contra sârboaicei Ana Ivanovici (numărul 16 mondial), “machidoanca” de 22 de ani a revenit senzaţional după ce pierduse primul set cu 2-6 şi după ce era condusă în cel de-al treilea cu un aproape imposibil de remontat 0-3. Între primul şi al doilea set a primit şi ajutor din partea medicului pentru o contractură musculară la picior, dar s-a ridicat formidabil şi a câştigat următoarele două seturi cu 6-1, 6-3, după o încleştare de aproape două ore.

Românca a încheiat un an perfect, în care a învins trei foste lidere ale clasamentului WTA, Jelena Jankovici, Caroline Wozniacki şi Ana Ivanovici, iar la finalul căruia s-a clasat pe locul 3 în ierarhia jucătoarelor cu cele mai multe victorii din acest sezon, în spatele americancei Serena Williams şi a polonezei Agnieszka Radwanska. “Simona Halep este o foarte mare mică jucătoare. Deocamdată, este doar o foarte bună jucătoare de tenis. Nu a câştigat nici Wimbledon, nici Roland Garros, nici US Open. Dacă o să le câştige? Este posibil, ba mai mult e şi probabil, dar dacă rămâne axată pe direcţia asta”, a comentat Ion Ţiriac ascensiunea Simonei.

Turneului Campioanelor de la Sofia este o competiţie dotată cu premii totale de 750.000 de dolari şi care a strâns la start toate jucătoarele care au cucerit măcar un titlu în acest sezon de circuit profesionist.




×
Subiecte în articol: simona halep