x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep debutează la turneul de la Madrid cu o adversară venită din calificări

Simona Halep debutează la turneul de la Madrid cu o adversară venită din calificări

03 Mai 2019   •   15:17
Simona Halep debutează la turneul de la Madrid cu o adversară venită din calificări

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, va întâlni o adversară din calificări în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri.
Halep a cucerit titlul la Madrid în 2016 şi 2017.
Pe tabloul principal se mai află trei românce, toate urmând să aibă adversare dificile în primul tur.
Mihaela Buzărnescu (30 ani, 20 WTA) o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic (43 WTA), în faţa căreia a câştigat ambele confruntări, în 2017 la Linz şi în 2018 la San Jose, unde a cucerit apoi titlul.
Irina Begu (96 WTA) va primi replica jucătoarei kazahe Iulia Putinţeva (41 WTA), victorioasă în singurul meci direct, anul trecut, la Moscova.
Sorana Cîrstea (93 WTA) va juca în premieră cu americanca Madison Keys (14 WTA), cap de serie numărul 13.
Campioana en titre de la Madrid, cehoaica Petra Kvitova, va juca în primul tur împotriva americancei Sofia Kenin, în vreme ce liderul mondial la zi, japoneza Naomi Osaka, va primi replica slovacei Dominika Cibulkova.
O proiecţie a sferturilor de finală aduce confruntările Naomi Osaka - Karolina Pliskova, Simona Halep - Elina Svitolina, Angelique Kerber - Sloane Stephens şi Petra Kvitova - Kiki Bertens (finala de anul trecut).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep