x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep, implicată într-o campanie de denunţare a abuzurilor faţă de femei

Simona Halep, implicată într-o campanie de denunţare a abuzurilor faţă de femei

02 Mai 2019   •   14:59
Simona Halep, implicată într-o campanie de denunţare a abuzurilor faţă de femei
Sursa foto: Foto: nadiacomaneci.eu

''În faţa abuzului, nicio toleranţă'' este tema unui videoclip la care participă jucători de tenis precum Simona Halep, Venus Williams, Fernando Verdasco sau Dominic Thiem şi care susţine o nouă campanie de sensibilizare a opiniei publice pe această temă cu prilejul turneului Mutua Madrid Open, relatează EFE.
Clipul video, promovat de Fundaţia Mutua Madrilena, încearcă să trezească atenţia societăţii cu privire la permisivitatea abuzului şi cheamă la denunţarea socială a abuzatorului. Materialul prezintă o serie de prim-planuri distinctive ale jucătorilor care utilizează terminologia din scorul la tenis (15-nimic, 30-nimic) pentru a arăta o respingere totală şi o toleranţă zero pentru orice timp de violenţă împotriva femeilor.
Mutua Madrid Open se desfăşoară între 3 şi 12 mai la Madrid, la baza sportivă Caja Magica. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Simona Halep