x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep nu participă la FED Cup

Simona Halep nu participă la FED Cup

05 Feb 2018   •   11:37
Simona Halep nu participă la FED Cup

UPDATE Prezența Mihaelei Buzărnescu în echipa de FedCup a României este incertă. Simona Halep a anunțat că nu va participa la partida de Fed Cup pe care România o va disputa împotriva Canadei. În locul numărului 2 WTA a fost chemată se pare Ana Bogdan, informație confirmată chiar de ocupanta locului 86 WTA.

„Pot confirma că am fost convocată și mâine (n.r. - marți) voi pleca spre Cluj. Momentan nu pot da mai multe detalii”, a spus Ana, pentru ziare.com.

Inițial, Mihaela Buzărnescu fusese opțiunea României: „Am fost chemată la Fed Cup, care va fi o experiență frumoasă. Mi-aș dori să joc măcar un meci, fie la simplu, fie la dublu pentru România”, confirmase Buzărnescu, pentru Adevărul.

stire initiala Simona Halep, locul 2 WTA, nu este refăcută după accidentările suferite la Australian Open şi nu va evolua în întâlnirea România - Canada din cadrul Cupei Federaţiei.

Simona Halep a fost înlocuită în echipa de Fed Cup de Mihaela Buzărnescu, locul 43 WTA. În vârstă de 29 de ani, Buzărnescu este la prima convocare în echipa României, scrie Romania TV.

Mihaela Buzărnescu va fi coechipieră cu Irina-Camelia Begu, locul 37 WTA, Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, şi Raluca Olaru, locul 45 WTA la dublu.

 

În lotul canadian, jucătoarele Carol Zhao, locul 138 WTA, Bianca Andreescu, locul 173 WTA, Katherine Sebov, locul 319 WTA şi Gabriela Dabrovski, locul 11 WTA la dublu, au fost convocate de căpitanul nejucător Sylvain Bruneau pentru întâlnirea de la Cluj Napoca, din 10 şi 11 februarie.

Partida România - Canda va avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca şi va conta pentru Grupa Mondială II a competiţiei.

 

×
Subiecte în articol: simona halep Mihaela Buzărnescu