x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep și-a aflat adversara din semifinalele de la Wimbledon

Simona Halep și-a aflat adversara din semifinalele de la Wimbledon

09 Iul 2019   •   19:26
Simona Halep și-a aflat adversara din semifinalele de la Wimbledon

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina, locul 8 WTA şi cap de serie nr. 8, va fi adversara Simonei Halep în semifinalele turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut, marţi, în sferturi de cehoaica Karolina Muchova (68 WTA) în două seturi, 7-5, 6-4.

Mai experimentată decât adversara sa, Svitolina şi-a adjudecat victoria după o oră şi jumătate, profitând de cele 31 de erori neforţate ale cehoaicei şi reuşind doi aşi.

Halep şi Svitolina s-au întâlnit până acum de opt ori, scorul fiind 4-4. Halep a câştigat ultima întâlnire, în acest an în semifinale la Doha, cu 6-3, 3-6, 6-4. 

Cealaltă semifinală o va opune pe americanca Serena Williams (10 WTA, cap de serie nr. 10) învingătoarei din partida Barbora Strycova (Cehia, 54 WTA) - Johanna Konta (Marea Britanie, 18 WTA, cap de serie nr. 19).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: simona halep Elina Svitolina