x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Ski express / Francezii ocupa Poiana Brasov

Ski express / Francezii ocupa Poiana Brasov

de Sorin Anghel    |    04 Mar 2006   •   00:00
Ski express / Francezii ocupa Poiana Brasov

Cea mai mare statiune de schi din Romania, Poiana Brasov, este plina in aceste zile de turisti veniti din Franta si din Belgia. Astazi se anunta aglomeratie mare din cauza sutelor de romani care si-au facut si ei rezervari la hotelurile din statiunea brasoveana.

Iarna nu a trecut, iar schiorii profita din plin de ninsorile cazute in aceasta saptamana. Ca niciodata in acest sezon, in Poiana Brasov stratul de zapada a depasit un metru, in unele locuri din Masivul Postavaru atinge si 150 de centimetri.

ATUURI. Se stie ca statiunea brasoveana reprezinta o atractie nu doar pentru turistii romani, ci si pentru cei din Anglia. In aceasta saptamana, pe langa englezi, sub Postavaru s-a aflat si un numar mare de francezi si belgieni. Ce ii atrage pe straini sa vina aici? Preturile foarte mici, in comparatie cu statiunile din Elvetia sau din Austria, si monitorii de la Scoala de Schi Ana.

IUTE. Prezenta turistilor provenind din Franta si Belgia se datoreaza si faptului ca in aceasta saptamana elevii si studentii din aceste tari se afla in vacanta. Scoala de schi condusa de Emil Farcasanu organizeaza cursuri pe grupe pentru turistii straini. In numai sapte zile, o persoana care nu a pus niciodata schiurile in picioare pana sa vina in Romania invata sa schieze foarte bine.

STRAINI. In receptiile hotelurilor Poiana, Sport si Bradul, apartinand lui George Copos, se vorbeste mai mult engleza si franceza decat romana. Imediat dupa micul dejun e forfota mare. Toti turistii se echipeaza pentru a iesi pe partie. Nici nu se pornesc instalatiile de transport pe cablu care urca in Postavaru, si schiorii se strang deja la statiile de jos.

DIRECT
"Sunt pentru prima oara in Romania, nu am apucat sa vad mare lucru, pentru ca nu am facut altceva decat sa schiez si sa dorm. De fapt, pentru asta am venit. Sa invat sa schiez si sa ma odihnesc"
Nicole Pieroni
turista Belgia

CIRCULATIE
Ninsorile abundente din ultimele zile au transformat circulatia de pe Valea Prahovei intr-un adevarat cosmar pentru conducatorii auto. "Drumarii" au fost luati din nou prin surprindere de iarna, astfel ca de la Posada, in judetul Prahova, si pana la Brasov, pe carosabil s-a gasit zapada marunta, dar nici un fel de solutie antiderapanta. Politia Brasov a anuntat ieri ca in tot judetul au avut loc cateva tamponari, dar fara sa se inregistreze victime. Ieri-dimineata, pe drumul ce face legatura intre Brasov si Poiana Brasov, cateva masini au derapat de pe carosabil, circulatia desfasurandu-se cu dificultate.
CONTACT
Daca esti amator de schi si esti martorul sau artizanul unei intamplari care merita luata in seama de ziarul nostru, nu ezita sa ne contactezi. Iti stam la dispozitie la numarul de telefon 021-318.20.37, interior 265. Administratorii partiilor si instalatiilor de transport pe cablu ne pot contacta la telefon 0744-38.51.46.

TRENURILE ZAPEZII

PLECARE DIN BUCURESTI
(Tip Tren /Ora plecare)
  • Rapid 06:30
  • Rapid 07:30
  • Rapid 08:33
  • Intercity 09:30
  • Rapid 10:30
  • Rapid 11:34
  • Rapid 14:30
  • Intercity 20:30
  • PLECARE DIN BRASOV
    (Tip Tren /Ora plecare)
  • Intercity 06:05
  • Rapid 10:05
  • Rapid 12:30
  • Rapid 14:15
  • Rapid 15:00
  • Intercity 16:49
  • Rapid 19:00
  • Rapid 19:30

  • ::GHIDUL PARTIILOR DE SCHI::

    ARIESENI - SE SCHIAZA - 130 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC soare
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 0sC lapovita
  • Partii:
  • Vartop M 1.000 220 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    AZUGA - SE SCHIAZA - 110 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 9sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC nori
  • Luni (6 mar.) 1sC nori
  • Partii:
  • Cazacu M 300 116 Za
  • Sorica M 2.100 561 Za N
  • Sorica Sud M 1.000 160

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BAISOARA - SE SCHIAZA - 60 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC soare
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 0sC lapovita
  • Partii:
  • Baisoara M 1.200 300

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BORSA - SE SCHIAZA - 110 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) 0sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 8sC nori
  • Luni (6 mar.) - 1sC ninge
    Se schiaza pe partiile Poiana Stiol, Varful Stiol si Olimpica, Puzdrele si Bradet fiind in continuare inchise din cauza stratului prea mic de zapada.
  • Partii:
  • Puzdrele M 1.000 80
  • Poiana Stiol M 1.600 70
  • Varful Stiol M 500 40
  • Bradet U 200 30
  • Olimpica G 2.900 650 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    BUSTENI - SE SCHIAZA - 110 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 9sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC nori
  • Luni (6 mar.) 1sC nori
  • Partii:
  • Kalinderu M 1500 300 Za

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    CAVNIC (Maramures) - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC ninge
  • Luni (6 mar.) - 2sC ninge
    Localitatea se afla in judetul Maramures, la jumatatea distantei dintre Baia Mare si Sighetu Marmatiei.
  • Partii:
  • La icoana 1 M 700 215 N
  • La icoana 2 M 700 210

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    FELEAC (Cluj) - SE SCHIAZA - 35 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 8sC soare
  • Duminica (5 mar.) - 2sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 3sC nori
  • Partii:
  • Feleac M 765 150 Za N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    P. FANTANELE (Bistrita Nasaud) - SE SCHIAZA - 110 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC ninge
  • Luni (6 mar.) - 2sC ninge
    Se afla la "pasul" care face legatura intre Moldova si Transilvania, la 80 km distanta de Bistrita.
  • Partii:
  • Tihuta 1 U 300 25
  • Tihuta 2 M 800 270
  • Tihuta 3 M 300 100

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    HARGHITA BAI - SE SCHIAZA - 75 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 6sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 1sC soare
  • Luni (6 mar.) - 1sC ninge

    Statiunea este situata la o altitudine de 1.350 m, la 21 km de Miercurea Ciuc si 45 km de Odorheiul Secuiesc.
  • Partii:
  • Miklos G 200 100 N
  • Csipike M 400 170 N
  • Tofalvi U 200 35
  • Ozon U 300 40
  • Kosut G 360 182
  • Kosut 2 M 800 240
  • Kosut 3 U 1000 150

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    IZVOARE (Maramures) - SE SCHIAZA - 60 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) 0sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 8sC nori
  • Luni (6 mar.) - 1sC ninge
    Se afla la 30 Km de Baia Mare, la o altitudine de 1.035 m.
  • Partii:
  • Poiana Soarelui U 500 120 N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    MOGOSA - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) 0sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 8sC nori
  • Luni (6 mar.) - 1sC ninge
    Statiunea se afla in judetul Maramures, pe malul Lacului Mogosa. Accesul se face pe DN 18. La 17 Km de Baia Mare spre Sighetu Marmatiei se face la dreapta, pe un drum de 5 km.
  • Partii:
  • Mogosa G 2200 520

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    MUNTELE MIC - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 6sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 4sC nori
  • Luni (6 mar.) 5sC ploaie
    Accesul cu masina se face pana la Borlova, 20 km de Caransebes, judetul Caras-Severin, dupa care drumul se poate continua doar cu telescaunul.
  • Partii:
  • Nordica M 1400 300
  • Valea Soarelui U 1500 200

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PALTINIS - SE SCHIAZA - 60 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 8sC soare
  • Duminica (5 mar.) 0sC soare
  • Luni (6 mar.) 1sC nori

    Statiunea se gaseste la 30 km sud-vest de Sibiu.
  • Partii:
  • Oncesti I M 1150 241 N
  • Oncesti II U 450 38
  • Dealul Poplacii U 2200 100
  • Santa U 3000 120
  • Daneasa U 2000 145
  • Oncesti U 5000 275
  • Gaujoara U 3600 175

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PARING - SE SCHIAZA - 90 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 8sC soare
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 1sC ploaie
    De la Petrosani, trebuie sa mergeti 5 km pe drumul spre Voineasa pana la telescaun.
  • Partii:
  • Parang M 2400 500
  • Subtelescaun M 2500 500 N
  • B M 1100 300
  • Slima M 400 190

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    PREDEAL - SE SCHIAZA - 130 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 9sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC nori
  • Luni (6 mar.) 1sC nori
  • Partii:
  • Cocos M 2250 394
  • Clabucet plecare M 2100 390
  • Subteleferic G 1200 350 Za
  • Clabucet sosire U 800 160 Za N
  • Clabucet varianta U 790 160 Za
  • Clabucet scoala U 200 30 Za N

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    POIANA BRASOV - SE SCHIAZA - 140 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 6sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 2sC soare
  • Luni (6 mar.) 5sC nori

    Se schiaza pe toate partiile.
  • Partii:
  • Bradul U 500 80 Za N
  • Kanzel G 315 138
  • Lupului G 2.600 775
  • Sulinar M 2.441 645
  • Ruia G 540 198
  • Subteleferic G 2.200 280
  • Drumul Rosu U 4.600 630
  • Slalom M 575 217
  • Stadion U 300 32

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    RANCA (Gorj) - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 8sC soare
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 1sC ploaie
  • Partii:
  • Ranca M 700 260
    Partia este in judetul Gorj, la 31 km de Tg. Jiu, in apropiere de Novaci.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SEMENIC - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 6sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 4sC nori
  • Luni (6 mar.) 5sC ploaie
    Statiunea se gaseste in judetul Caras-Severin, la 40 km distanta de Resita.
  • Partii:
  • Semenic U 350 42
  • Goznuta M 500 110

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SINAIA - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 11sC ninge
  • Duminica (5 mar.) - 2sC ninge
  • Luni (6 mar.) 1sC lapovita

    Instalatiile de transport pe cablu sunt n revizie.
  • Partii:
  • Carp G 2.500 585
  • Valea Dorului M 600 150
  • Vanturis M 2.900 600
  • Turistica M 2.800 460
  • Drumul Vechi U 5.000 400
  • Poiana Stanii Regale U 250 40

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    SOVATA - SE SCHIAZA - 70 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 3sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 3sC nori
  • Luni (6 mar.) 1sC lapovita
  • Partii:
  • Alunis M 1200 300
    Statiunea Sovata se afla la 60 km de Tg. Mures.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    STANA DE VALE - SE SCHIAZA - 150 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 0sC ninge
  • Partii:
  • Stana de Vale U 550 80
    Statiunea este situata la o altitudine de 1.120 m, fiind la 70 km de Oradea, in apropiere de orasul Beius.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    STRAJA - SE SCHIAZA - 160 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 8sC soare
  • Duminica (5 mar.) 1sC ploaie
  • Luni (6 mar.) 1sC ploaie
    Este situata desupra orasului Lupeni, la o altitudine de 1.445 m. Accesul se face pe un drum forestier lung de 9 km, dar recomandat numai celor care au automobile cu tractiune 4X4 sau cu telescaunul.
  • Partii:
  • Comexim U 2100 145 N
  • Constantinescu U 2742 364 N
  • Soarelui U 1975 N
  • Slalom Special G 519 163
  • Slalom Urias M 1269 320

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    V. BLAZNEI (Bistrita Nasaud) - SE SCHIAZA - 120 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC ninge
  • Luni (6 mar.) - 2sC ninge
  • Partii:
  • Valea Blaznei M 1200 345
    Este situata in judetul Bistrita Nasaud, pe drumul care face legatura intre Moldova si Transilvania.

  • LEGENDA : U - Nivel usor / M - Nivel mediu / G - Nivel greu / Za - Zapada artificiala / N - Nocturna

    VATRA DORNEI - SE SCHIAZA - 100 cm

    Info:
  • Sambata (4 mar.) - 7sC ninge
  • Duminica (5 mar.) 0sC ninge
  • Luni (6 mar.) - 2sC ninge
    Statiunea se afla in Depresiunea Dornelor, la 112 km de Suceava si 80 km de Bistrita.
  • Partii:
  • Parc 1 M 1.500 150
  • Parc 2 M 600 100
  • Dealul Negru M 4.000 400

  • Sambata &
  • ×