x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea al Australian Open

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea al Australian Open

20 Ian 2020   •   09:27
Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea al Australian Open
Sursa foto: Steven Pisano/ flickr.com

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 7-6 (5), luni, la Melbourne.

Cîrstea (29 ani, 74 WTA) a avut nevoie de o oră şi 43 de minute pentru a obţine victoria în faţa adversarei sale (33 ani, 34 WTA), cap de serie numărul 32.

Românca a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a dominat la mingile direct câştigătoare (32-15), chiar dacă a făcut mai multe erori neforţate (32-22).

Singura confruntare anterioară a avut loc în 2019, în optimi la Istanbul, Strycova câştigând cu 6-2, 1-6, 6-3.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 128.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi tânăra jucătoare americană Cori Gauff (15 ani, 67 WTA), care a dispus luni de ''veterana'' Venus Williams (39 ani, 55 WTA) cu 7-6 (5), 6-3.

Alte trei românce se află pe tabloul de simplu la Melbourne, Simona Halep (a patra favorită), care o va înfrunta în primul tur pe americanca Jennifer Brady, Irina Begu o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens, cap de serie numărul nouă, iar Monica Niculescu o va întâlni pe franţuzoaica Alize Cornet.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorana cîrstea australian open