x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tehnologia face diferenţa

Tehnologia face diferenţa

de Sorin Anghel    |    29 Dec 2009   •   00:00
Tehnologia face diferenţa

Toată lumea ştie că Atomic este un schi rapid, îndrăgit de cei care schiază agresiv. Ca drept dovadă stă faptul că Aksel Lund Svindal, Benjamin Raich, Carlo Janka (foto-medalion) şi Michael Walchhofer folosesc schiurile celebrului brand austriac.

Anul acesta, Atomic atacă piaţa cu tehnologia Doubledeck, care a devenit populară după lansarea modelelor de anul trecut.

Atomic a făcut câteva modificări la gama de race, acesta fiind un exemplu rar întâlnit în ceea ce priveşte tehnologia şi design-ul. Astfel, noua gamă de race a pierdut etichetele sale numerice, iar modelele sunt acum etichetate doar cu litere: SL, GS, ST, LT. De asemenea, gama cuprinde noutatea de anul trecut - D2.

Cel mai important lucru este tehnologia Doubledeck, care a fost pusă în aplicare la modelele din gama race. Impresia noastră este că aici a găsit cel mai bun loc unde ar fi putut să-şi arate eficienţa. Doubledeck este un lucru extrem de important atunci când vine vorba de flexibilitate. Tehnologia Vario Flex nu numai că asigură o masă oarecum mai uşoară la modelele despre race, dar este prevăzută să reziste la forţele de pe axa orizontală.

Acest lucru face ca schiurile să rămână flexibile şi rapide chiar şi la viteze mari. Atunci când viteza este mai mică, partea superioară a schiurilor este mai relaxată şi mai calmă. Practic, schiorul simte că foloseşte o pereche de schiuri foarte uşoare.

CALITĂŢI
La viteze mici, schiul este foarte calm şi uşor de manevrat. Chiar şi aşa, veţi avea mereu impresia că vă aflaţi într-o cursă de schi. Flexibilitatea este punctul forte, astfel că schiul devine foarte dur pe pantele abrupte. Modelele de la Atomic sunt cunoscute pentru rigiditatea lor. Tehnologia Doubledeck îl face uşor de manevrat în probele de Slalom, nefiind nevoie de o forţă mare pentru viraje.

Fiind folosit de cei mai mari schiori din lume, Atomic se remarcă prin precizie. Ceea ce este foarte important chiar şi pentru un turist. Practic, schiul, aparent calm, se transformă foarte uşor într-o fiară, iar atunci când intri în viraj ai viteza unui ghepard.

Atomic D2 este schiul-vedetă de anul acesta şi are o lungime destul de mare pentru ceea ce ştie să facă. Poate fi folosit fără probleme chiar şi în zăpadă mare. Aceasta este marea noutate adusă de Atomic anul acesta. Dintr-un schi foarte dur a reuşit să facă unul care să-ţi permită să pluteşti prin zăpadă.

×
Subiecte în articol: schi&snowboard