x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Bara şi Buzărnescu, învinse în primul tur al probei de dublu la Istanbul (WTA)

Tenis: Bara şi Buzărnescu, învinse în primul tur al probei de dublu la Istanbul (WTA)

24 Apr 2019   •   19:32
Tenis: Bara şi Buzărnescu, învinse în primul tur al probei de dublu la Istanbul (WTA)
Sursa foto: Captura Video

Perechea română Irina Bara/Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de cuplul Cornelia Lister (Suedia)/Renata Voracova (Cehia), cu 3-6, 6-4, 10-7, miercuri, într-un meci din prima rundă a probei de dublu la turneul de tenis de la Istanbul (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Favoritele numărul trei au cedat după o oră şi 27 de minute, deşi au condus cu 3-1 în setul al doilea şi cu 5-3 în super tiebreak. De remarcat că româncele au totalizat mai multe puncte în acest meci decât adversarele, 60-59.

Bara şi Buzărnescu vor primi un cec de 960 de dolari şi un punct WTA la dublu pentru participare.

Buzărnescu a fost învinsă miercuri şi în optimi la simplu, de rusoaica Margarita Gasparian, cu 1-6, 6-4, 7-5.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bara buzărnescu istanbul