x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis - Hănescu a biruit

Tenis - Hănescu a biruit

12 Aug 2008   •   00:00

Victor Hănescu şi-a îndeplinit deja obiectivul pentru Beijing, devenind primul jucător român care reuşeşte să se califice în turul secund al turneului olimpic de tenis în proba de simplu. Hănescu l-a întîlnit în turul inaugural pe italianul Simone Bolelli, jucător mai bine clasat decît el în ierarhia ATP, pe care l-a învins cu scorul de 7-5, 3-6, 6-4.

Tenismanul român s-a declarat mulţumit de performanţa sa: "Sînt foarte mîndru să fiu primul român care trece de primul tur la Jocurile Olimpice, mai ales că am jucat pe o căldură incredibilă. Este foarte greu să şi trăieşti, să şi respiri pe o aşa căldură, dar să joci în asemenea condiţii". Următorul său adversar va fi francezul Gael Monfils, care a dispus cu 6-4, 3-6, 6-3 de spaniolul Nicolas Almagro, al 11-lea favorit.

FEMININ. În schimb, Sorana Cîrstea a fost eliminată din competiţia feminină după ce a pierdut, în primul tur, în faţa israeliencei Shahar Peer, scor 3-6, 7-5, 0-6. În setul 2, Sorana a avut 5-0, a fost egalată, dar a reuşit să cîştige setul cu 7-5, pentru ca în ultimul act să facă doar figuraţie.

×
Subiecte în articol: jo 2008