x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Roger Federer nu va participa la ATP Cup

Tenis: Roger Federer nu va participa la ATP Cup

30 Oct 2019   •   12:15
Tenis: Roger Federer nu va participa la ATP Cup

Tenismanul elveţian Roger Federer (38 ani), numărul trei mondial, nu va participa la ATP Cup, noua competiţie pe echipe organizată în luna ianuarie, au anunţat organizatorii turneului. "Cu mare regret mă retrag de la prima ediţie a ATP Cup. După ce am discutat cu familia şi cu echipa mea referitor la anul viitor, am decis că două săptămâni în plus acasă ar fi benefice, atât pentru familia mea, cât şi pentru jocul meu", a precizat și Federer pe pagina sa de Facebook.

Aflată la prima ediţie, ATP Cup nu va putea miza pe imaginea superstarului Roger Federer, care a preferat să acorde prioritate familiei la începutul sezonului viitor. "Roger Federer a anunţat că nu va disputa ATP Cup din motive familiale", au transmis, pe Twitter, organizatorii turneului pe echipe programat în Australia în perioada 3-12 ianuarie 2020.

Săptămâna trecută, un alt star elveţian, Stan Wawrinka, şi-a anunţat forfait-ul pentru ATP Cup, preferând să participe la turneul de la Doha din aceeaşi perioadă.

Decizia lui Roger Federer antrenează descalificarea Elveţiei pentru ATP Cup, formatul competiţiei bazându-se pe clasamentul jucătorilor pentru a selecţiona cele mai bune naţiuni.

Federer a anunţat că a decis să nu participe la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, care va avea loc pe parcursul acestei săptămâni, pentru a se "menaja".
 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tenis