x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open

Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open

17 Ian 2019   •   14:13
Tenis: Serena Williams, calificată fără probleme în turul al treilea la Australian Open

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, care şi-a făcut la Australian Open revenirea într-o competiţie oficială după patru luni de la finala disputată la US Open, a dominat-o pe canadianca Eugenie Bouchard, fostă nr. 5 mondial, dar aflată în prezent pe locul 79 în ierarhia feminină, impunându-se în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, joi la Melbourne, în turul secund.

Serena, nr. 16 pe lista capilor de serie, îmbrăcată într-un combinezon verde, a avut nevoie de doar 70 de minute pentru a obţine victoria pe Rod Laver Arena.

Williams, în vârstă de 37 de ani, aflată în căutarea celui de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem, pentru a egala recordul australiencei Margaret Court din anii 1960-1970, va juca în turul al treilea cu tânăra ucraineancă Daiana Iastremska (18 ani) pentru un loc în optimile de finală.

"Nu am multe meciuri de anul trecut încoace, dar nu este grav", a declarat Serena.

Fostul lider mondial şi-a trecut în palmares la Melbourne cel de-al 23-lea titlu de Mare Şlem în 2017, pe când era însărcinată în opt săptămâni. La ediţia din 2018, la patru luni după ce a născut-o pe fiica sa Olympia, jucătoarea americană nu a participat. Agerpres

×
Subiecte în articol: serena williams