x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Un motociclist a decedat în urma unui accident rutier în zona Podului Băneasa

Un motociclist a decedat în urma unui accident rutier în zona Podului Băneasa

10 Aug 2017   •   23:37
Un motociclist a decedat în urma unui accident rutier în zona Podului Băneasa
Sursa foto: Orientaly/Getty Images/iStockphoto

Un motociclist a decedat joi seara în urma unui accident rutier care s-a produs în zona Podului Băneasa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a capitalei, Ovidiu Munteanu.

Potrivit sursei citate,bărbatul, care conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers spre Otopeni, la urcare pe pod, şi a fost proiectat pe celălalt sens de mers, fiind aruncat peste glisierele de beton, după care a fost lovit de un taxi.

Conform primelor cercetări, s-a constatat că motociclistul nu avea asupra lui niciun act de identitate.

În urma accidentului nu au mai fost alte victime, poliţiştii continuând cercetările la faţa locului.

Traficul rutier a fost deviat joi seară pe ambele sensuri în zona Ikea Băneasa, circulaţia fiind permisă pe sub Pasajul Băneasa, din cauza accidentului rutier. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: accident