x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Unstoppable! Djokovic s-a impus la Miami şi rămâne neînvins în 2011!

Unstoppable! Djokovic s-a impus la Miami şi rămâne neînvins în 2011!

04 Apr 2011   •   11:20
Unstoppable! Djokovic s-a impus la Miami şi rămâne neînvins în 2011!
Sursa foto: /Reuters

Tenismanul sârb Novak Djokovic, cap de serie numărul 2, a câştigat turneul Masters de la Miami, ajungând la patru titluri din tot atâtea concursuri la care a participat, după Australian Open, Dubai şi Indian Wells! Astfel, "Nole" rămâne neînvins din noiembrie 2010, de la Turneul Campionilor!

În finala de la Miami, disputată duminică, Djokovic s-a impus în faţa liderului mondial, spaniolul Rafael Nadal, în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 7-6 (7/4), la capătul unui meci care a durat trei ore, 21 de minute şi 34 de secunde.

"Este incredibil să câştigi acest titlu în faţa numărului unu mondial, la tie-break în setul al treilea. Este una dintre cele mai bune finale pe care le-am jucat vreodată", a declarat Djokovic, care în urmă cu două săptămâni l-a învins în finala de la Indian Wells tot pe Nadal.

La rândul său, Nadal, care nu a câştigat niciodată la Miami, a recunoscut superioritatea adversarului: "Novak a fost pur şi simplu mai puternic decât mine".

Ca urmare a succesului de la Miami, Djokovic are o serie de 24 de victorii consecutive de la începutul sezonului 2011. Sârbul a devenit al treilea tenisman care s-a impus în faţa lui Nadal în cel puţin două finale, după Roger Federer (6 finale) şi Nikolai Davidenko (3 finale). De asemenea, Djokovic a devenit al patrulea jucător care a câştigat în acelaşi an turneele de la Indian Wells, Miami şi Australian Open, după Federer, Andre Agassi şi Pete Sampras.

×