x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi US Open 2016. Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal

US Open 2016. Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal

26 Aug 2016   •   21:59
US Open 2016. Ana Bogdan s-a calificat pe tabloul principal
Sursa foto: David Iliff

Ana Bogdan e la cea mai bună performanță din carieră odată cu calificarea pe tabloul principal de la US Open.

Jucătoarea de 23 de ani a învins-o pe canadianca Francoise Abanda, scor 6-2, 3-6, 6-2 și a intrat pe tabloul principal de la US Open.

E pentru prima dată când Ana Bogdan, locul 117 WTA, intră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.

În turneu mai joacă și Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig.

×