x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi US Open 2016. Monica Niculescu şi Vania King, în optimile probei feminine de dublu

US Open 2016. Monica Niculescu şi Vania King, în optimile probei feminine de dublu

03 Sep 2016   •   20:02
US Open 2016. Monica Niculescu şi Vania King, în optimile probei feminine de dublu
Sursa foto: frt.ro

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi americanca Vania King s-a calificat în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului US Open, sâmbătă, la New York, după ce a dispus cu 6-3, 6-1 de gemenele ucrainene Liudmila şi Nadia Kicenok.

Niculescu şi King, favoritele numărul zece, au încheiat conturile într-o oră şi 19 minute.

Monica şi Vania, care au anul acesta un titlu împreună, la Shenzhen, şi-au asigurat un cec de 40.000 de dolari şi 240 de puncte WTA.

Adversarele din optimi vor fi rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, favoritele numărul cinci.

Prin calificarea în turul trei la dublu, Niculescu şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Flushing Meadows, reuşită în 2009 şi 2010.

Sursa: AGERPRES

×