x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Venus Williams, la 37 de ani, în semifinale la Wimbledon

Venus Williams, la 37 de ani, în semifinale la Wimbledon

11 Iul 2017   •   18:55
Venus Williams, la 37 de ani, în semifinale la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, nr. 11 mondial, s-a calificat în semifinale la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului, în urma victoriei obţinute marţi în două seturi, 6-3, 7-5, în faţa letonei Jelena Ostapenko, nr. 13 mondial. 

La 37 de ani, Venus Williams devine cea vârstnică semifinalistă de la Wimbledon, după Martina Navratilova în 1994. 

Duelul extremelor, ţinând cont de vârsta combatantelor, dintre Venus Williams (37 ani) şi Jelena Ostapenko (20 ani), s-a încheiat cu victoria celei mai în vârstă, cu mai multă experienţă. Americanca, mult mai calmă în faţa loviturilor foarte agresive ale letonei, s-a impus într-o oră şi 13 minute de joc. 

Deja semifinalistă anul trecut pe iarbă londoneză, Venus Williams a atins ultimul careu la Wimbledon pentru a 10-a oară. 

Ostapenko, victorioasă în turneul junioarelor la Wimbledon în 2014, a câştigat surprinzător anul acesta turneul de Mare Şlem de la Roland Garros în faţa româncei Simona Halep. 

În semifinale, Venus Williams, cap de serie nr. 10, va juca împotriva câştigătoarei din meciul care le opune pe românca Simona Halep, nr. 2 mondial, şi britanica Johanna Konta, nr. 7 mondial. AGERPRES

×
Subiecte în articol: venus williams