x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Veste bună pentru Halep. Campioana en titre de la Wimbledon a fost eliminată în turul al doilea

Veste bună pentru Halep. Campioana en titre de la Wimbledon a fost eliminată în turul al doilea

06 Iul 2018   •   12:30
Veste bună pentru Halep. Campioana en titre de la Wimbledon a fost eliminată în turul al doilea
Sursa foto:

Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, campioana en titre, a fost învinsă de belgianca Alison van Uytvanck cu 5-7, 6-2, 6-1, joi seara, în runda a doua a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Muguruza (24 ani), numărul trei mondial, a câştigat greu primul set, cu 5-7, iar apoi le-a cedat fără drept de apel pe următoarele două, în care a reuşit să ia doar trei ghemuri.

Van Uytvanck (24 ani, 47 WTA) s-a impus într-o oră şi 51 de minute.

Aceasta a fost cea mai rapidă eliminare a unei campioane la All England Club de la înfrângerea suferită de germanca Steffi Graf în 1994, în primul tur.

Dintre primele şase favorite ale probei de simplu la Wimbledon în cursă, după două runde, a rămas doar românca Simona Halep, numărul unu mondial.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: garbine muguruza Simona Halep