x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Veste excelenta pentru Simona Halep

Veste excelenta pentru Simona Halep

05 Ian 2018   •   09:01
Veste excelenta pentru Simona Halep

Jucătoarea americană Serena Williams, fost lider mondial al tenisului profesionist feminin, aflată acum pe locul 22 în clasamentul WTA, a anuntat forfait pentru Openul Australiei, unde urma să îşi apere titlul cucerit în 2017, estimând că, dupa o absenta de aproape un an, nu are atins inca nivelul necesar de joc.

 

Deţinătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem a revenit luna trecută pe teren, cu ocazia turneului demonstrativ de la Abu Dhabi, fiind învinsă în trei seturi de letona Jelena Ostapenko, numărul 7 mondial şi câştigătoarea ediţiei trecute a turneului de la Roland Garros.

În vârstă de 36 ani, Serena Williams a arătat cu această ocazie că poate evolua din nou la cel mai înalt nivel, dar ca este departe încă de forma necesară, cu două săptămâni înainte de Openul Australiei (15-28 ianuarie), ultimul turneu pe care l-a disputat în 2017.

Americanca a câştigat pentru a şaptea oară Openul Australiei în luna ianuarie a anului trecut, în timp ce era însărcinată. Pe 1 septembrie, ea a adus pe lume o fetiţă, Alexis Olympia, căsătorindu-se apoi pe 15 noiembrie cu tatăl acesteia, Alexis Ohanian (34 ani), co-fondatorul site-ului Reddit.

"După ce am jucat la Abu Dhabi, am realizat că, deşi sunt foarte aproape, nu sunt la nivelul la care eu personal aş dori să fiu", a precizat Serena Williams într-un comunicat. "Antrenorul meu şi echipa mea spun mereu: nu trebuie să dispuţi un turneu decât atunci când eşti pregătit să mergi până la capăt", a adăugat ea.

"Vreau să joc, însă nu vreau doar să joc, ci vreau să fac mai mult decât atât, iar pentru asta an nevoie de ceva mai mult timp", a explicat campioana. "Acestea fiind spuse, chiar dacă sunt dezamăgită, am decis să nu disput Openul Australiei în acest an", a conchis Serena Williams. AGERPRES.

×