x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie RAPIDĂ pentru Simona Halep la Miami Open

Victorie RAPIDĂ pentru Simona Halep la Miami Open

23 Mar 2019   •   07:19
Victorie RAPIDĂ pentru Simona Halep la Miami Open
Sursa foto: Captura Video

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat fără probleme, vineri, în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.


Halep (27 ani), a doua favorită, a avut nevoie de 63 de minute pentru a trece de americanca Taylor Townsend (22 ani, 96 WTA).

Românca a servit bine în acest meci, în care a avut un as şi a comis patru duble greşeli, pierzându-şi serviciul o dată.

 

 


A fost a treia victorie consecutivă reuşită de Halep în faţa americancei Townsend, după 6-4, 6-1 în 2017 în turul al doilea al Cincinnati şi cu 6-3, 6-1 anul trecut în turul secund la Roland Garros.

Halep şi-a asigurat un cec de 48.775 dolari şi 65 de puncte WTA, urmând să o înfrunte pe slovena Polona Hercog în turul următor. Hercog (28 ani, 93 WTA), victorioasă în faţa japonezei Misaki Doi în turul anterior, a câştigat singurul duel cu Halep, în 2009, la Sofia (ITF, 100.000 dolari), în primul tur, cu 7-6 (3), 1-6, 6-2.

 

 

×
Subiecte în articol: simona halep