x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Victorie românească în F2!

Victorie românească în F2!

de Dragos Stoica    |    02 Oct 2011   •   21:00
Victorie românească în F2!

Motorsportul romanesc a inregistrat sambata cea mai mare performanta din istorie! Brasoveanul Mihai Marinescu, care concureaza in Formula 2, s-a impus in cursa de la Monza, dupa ce reusise sa-si asigure pole-position-ul, in conditiile in care circuitul de aici este unul dintre cele mai rapide din lume. Romanul declarase inca de saptamana trecuta ca se simte excelent la Monza, 'ca acasa', marturisindu-si visul de a termina pe primul loc.

Cursa n-a avut practic istoric, cu exceptia startului: Mihai a pierdut pozitia privilegiata in primul viraj, dar a revenit in cel de-al doilea tur si n-a mai parasit postura de lider pana la finalul cursei, care a avut 21 de tururi. Din pacate, bucuria fireasca de la final i-a fost umbrita de o gafa de proportii a organizatorilor italieni, care n-au fost pregatiti sa puna imnul Romaniei. 'Sunt fericit pentru aceasta victorie, in primul rand, pentru ca este prima din cariera mea si, in al doilea rand, pentru ca e la Monza, locul unde mi-am inceput cariera de pilot. Toate echipele cu care am mers in motorsport, mai ales in primii ani, au fost de aici, din Monza, si de aceea acest circuit este unul special pentru mine. Mi-a parut insa rau ca n-am auzit imnul Romaniei cand eram pe podium, din acest motiv nu m-am bucurat vizibil. Cu siguranta, este una dintre cele mai frumoase victorii din cariera', a spus pilotul roman.

Alaturi de GP2, Formula 2 reprezinta principala competitie de unde Formula 1 isi recruteaza viitorii piloti. Competitia este formata din sapte etape, cu mentiunea ca in cadrul fiecarei runde au loc cate doua curse. Pana sambata, cele mai bune performante din cariera ale lui Mihai Marinescu au fost doua locuri pe podium in etapa disputata acum o luna in Austria, la Red Bull Ring, care, coroborate cu succesul de sambata, l-au dus pe roman pe locul 4 in clasamentul general! Ieri, din pacate, in calificarile pentru cea de-a doua cursa de la Monza, Mihai a acuzat o pro­blema tehnica serioasa, din cauza careia urma sa plece de pe penultima pozitie la start. 'Este frustrant ce s-a intamplat, eram pregatit sa castig a doua oara consecutiv la Monza. Ma aflam de abia in al doilea tur dupa ce am schimbat pneurile si pe volan mi-a aparut mesajul «Return to Pit». A cedat motorul si am revenit la boxe. Sper ca mecanicii sa remedieze problema pana la start', a spus ieri Mihai inainte de cursa.

×