x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Wimbledon 2015. Tecău şi Srebotnik, în sferturile probei de dublu mixt

Wimbledon 2015. Tecău şi Srebotnik, în sferturile probei de dublu mixt

08 Iul 2015   •   19:31
Wimbledon 2015. Tecău şi Srebotnik, în sferturile probei de dublu mixt
Sursa foto: Dan Blanaru/Intact Images

Perechea româno-slovenă Horia Tecău/Katarina Srebotnik s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt din cadrul turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce au învins cuplul Raven Klaasen (Africa de Sud)/Raquel Kops-Jones (SUA), cap de serie numărul 10, cu 6-3, 7-5.

Tecău şi Srebotnik, favoriţii numărul şase, au obţinut victoria în doar 64 de minute, reuşind 9 aşi (6 pentru adversari plus 3 duble greşeli), 14 lovituri directe câştigătoarea (respectiv 10), precum şi procentaje excelente la punctele făcute din serviciu, 75%-63% la primul, 83%-44% la al doilea.

Tecău şi Srebotnik, care s-au oprit în semifinale la Roland Garros anul acesta, şi-au asigurat un cec de 12.000 de lire. Horia a câştigat în 2012 proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands), iar în 2014 a jucat finala, alături de Sania Mirza (India).

În sferturi, cuplul româno-sloven va înfrunta perechea suedezo-spaniolă Robert Lindstedt/Anabel Medina Garrigues, care în turul al doilea a trecut de Florin Mergea şi de olandeza Michaella Krajicek cu 3-6, 6-3, 6-2. Tecău l-a avut partener pe Lindstedt timp mai mulţi ani, jucând trei finale consecutiv la dublu masculin în turneul de la Wimbledon.

În optimi la dublu mixt, miercuri, are loc şi meciul Raluca Olaru (România)/Michael Venus (Noua Zeelandă) - Mike Bryan/Bethanie Mattek-Sands (SUA/N. 1).

Tecău va juca vineri în semifinale la dublu masculin, alături de olandezul Jean-Julien Rojer (favoriţii numărul 4), împotriva perechii româno-indiene Florin Mergea/Rophan Bopanna (N. 9).

Sursa Agerpres

×
Subiecte în articol: horia tecau