x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi WTA Madrid. Irina Begu, învinsă în primul tur

WTA Madrid. Irina Begu, învinsă în primul tur

04 Mai 2019   •   21:48
WTA Madrid. Irina Begu, învinsă în primul tur
Sursa foto: Captura Video

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de kazaha Iulia Putinţeva, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari.

Begu (28 ani, 96 WTA) s-a înclinat după o oră şi 36 minute, având 2 aşi şi 5 duble greşeli. Românca a avut procentaje modeste la serviciu.

Putinţeva (24 ani, 41 WTA) câştigase şi singurul meci direct, anul trecut, la Moscova, în primul tur, cu 6-2, 6-0.

Irina Begu, care a beneficiat de un wildcard, va primi pentru participare un cec de 19.805 euro şi 10 puncte WTA.

Begu va evolua şi la dublu, alături de Simona Halep, urmând să joace în primul tur contra perechii româno-croate Raluca Olaru/Darija Jurak.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Irina Begu