x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Bate Borisov 2-0: Din nou la curtea Regelui Fotbal

Steaua - Bate Borisov 2-0: Din nou la curtea Regelui Fotbal

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    31 Aug 2007   •   00:00
Steaua  -  Bate Borisov 2-0: Din nou la curtea Regelui Fotbal
Sursa foto: Christian Silva/

Victoria cu 2-0 in faţa campioanei Belarusului a consfinţit revenirea, pentru a doua oară consecutiv, in elita fotbalului european.
• Liga Campionilor, grupa H: Steaua, Arsenal, Sevilla, Slavia

Victoria cu 2-0 in faţa campioanei Belarusului a consfinţit revenirea, pentru a doua oară consecutiv, in elita fotbalului european.

Confruntarea cu BATE putea avea un inceput de coşmar, dacă chiar in primul minut şutul lui Blizniuk nu izbea bara porţii lui Zapata. Treziţi de murmurul temător al unui stadion pregătit pentru o fiesta, oamenii lui Gică Hagi au impins liniile in terenul oaspeţilor, iar după doar 12 minute golul lui Zaharia a declanşat isteria in Ghencea. Calificarea in grupe a fost pecetluită in minutul 55, cănd, imediat după o paradă a columbianului din poarta Stelei, Dică l-a găsit genial pe Nicoliţă, iar centrarea acestuia a fost reluată simplu de Neaga.

SATISFACŢIE. Extrem de fericit pentru pătrunderea in grupele Ligii Campionilor, Gică Hagi şi-a lăudat jucătorii pentru prestaţia din meciul cu BATE Borisov: "BATE nu a ajuns intămplător in turul trei, s-a dovedit o echipă bună, cu o bună circulaţie a mingii şi cu o bună tehnică. E adevărat că a avut limitele ei. Pe artişti i-aţi văzut in teren, iar pe lăngă ei şi noi trăim bine. Au avut tărie de caracter, au trecut peste toate, pentru că au fost multe comentarii. Lucrurile au fost normale şi in cantonamentele din Austria şi Olanda, ca la orice inceput de viaţă nouă, ca intr-o familie, fără să fi avut probleme deosebite. Tot timpul am spus că lucrurile sunt in regulă. Au fost şi momente grele, dar normale. Sper să avem parte de multe succese in continuare". Despre apropiatele confruntări cu granzii fotbalului european, Regele a declarat: "In Liga Campionilor sunt adversari valoroşi, dar şi noi suntem. Nu spunem de nimeni că e prea mare. Dacă vom pierde, abia atunci vom spune că sunt mai buni. Avem experienţă şi putem trece de grupe, iar jucătorii vor găndi la fel, pentru că voi vorbi eu cu ei. Să căştigi puncte in Liga Campionilor iţi aduce prestigiu mare. Trebuie să jucăm bine pe cea mai frumoasă scenă".

DESCHIZĂTOR. Autorul primului gol stelist, atacantul Dorel Zaharia, era şi el in culmea fericirii. "Mă bucur că am reuşit să inscriu din nou, dar munca este a intregii echipe. Importantă este calificarea. E adevărat, nea Gigi ne-a luat pe jucătorii ofensivi şi ne-a făcut o cruce in frunte cu mir. Ne-a purtat noroc, ne-a ajutat Dumnezeu. Probabil primii doi adversari din grupe vor fi foarte puternici, insă, dacă ne concentrăm, nimic nu e imposibil. Dacă am ajuns pănă aici, trebuie să credem in continuare. De ce nu şi la sferturile de finală." Celălalt marcator al Stelei, Rică Neaga, aflat la prima reuşită in Ghencea, nu a acordat nici o declaraţie.

La un pas de incidente

Aproape 25.000 de suporteri fanatici au creat o atmosferă extraordinară la meciul care a parafat a cincea calificare in grupele Ligii Campionilor. Eşecul rivalilor de la Dinamo n-a fost uitat de fanii "roş-albaştrilor", mulţi dintre ei venind imbrăcaţi in tricoul celor de la Lazio, echipă care a eliminat trupa lui Rednic. "Grazie, Lazio!" scria pe un banner aflat la tribuna a II-a, iar fularele cu insemnele grupării din capitala Italiei au fost purtate de mulţi suporteri miercuri seară in Ghencea. Ultimul fluier al centralului olandez a declanşat un senzaţional foc de artificii, in vreme ce jucătorii făceau turul de onoare al arenei. "Am rămas impresionat de pasiunea cu care suporterii Stelei ne-au purtat spre victorie. Este un sentiment minunat pentru noi, jucătorii", a declarat după meci unul dintre cei mai buni jucători ai "roş-albaştrilor", portarul columbian Robinson Zapata. Totuşi, atmosfera a fost la un pas să degenereze in ultimele 10 minute ale confruntării. Cei 40 de fani ai oaspeţilor au aruncat cu o petardă, care a invăluit toată zona intr-un fum negru (foto), şi au aprins căteva torţe, gest care a declanşat furia fanilor stelişti, foarte aproape să dărăme gardurile de protecţie pentru a-şi face singuri dreptate. Ei au fost opriţi de forţele de ordine de pe stadion. Deranjată de faptul că jandarmii nu i-au controlat pe suporterii bieloruşi, conducerea Stelei intenţionează să intocmească o reclamaţie oficială pe adresa Jandarmeriei Romăne. Liderii grupării din Ghencea se aşteaptă să fie amendaţi, dar se şi tem ca nu cumva să nu fie penalizaţi de UEFA cu suspendarea stadionului propriu.

La Universitate

Circa 1.500 de suporteri stelişti au sărbătorit miercuri noapte, in Piaţa Universităţii din Bucureşti, calificarea echipei in grupele Ligii Campionilor. Imediat după terminarea partidei cu BATE Borisov, contănd pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, de pe Stadionul "Steaua", suporterii stelişti s-au indreptat spre locul tradiţional unde se sărbătoresc şi marile succese ale echipei naţionale. Fanii prezenţi au scandat impotriva rivalilor de la Dinamo şi a celor de la Rapid, cea mai folosită scandare fiind "Liga Campionilor, interzisă căinilor". Inspre ora 0:00, in Piaţa Universităţii şi-a făcut apariţia un taraf, care a inceput să cănte, spre bucuria celor prezenţi, care au incins o horă ad-hoc.

Băieţii mi-au intins o mănă de ajutor

De mult n-a mai fost Gică Hagi atăt de fericit. Finalul meciului i-a luminat dintr-o dată faţa. "Ne-am indeplinit primul obiectiv", a spus, măndru de el, după care a explicat condiţiile in care s-a obţinut performanţa. "Cu o presiune foarte mare in aceste două luni, eram obligaţi să intrăm in grupe. De acum, in Liga Campionilor va bine, frumos, ne vom lupta cu cei mai buni. După acest meci rămăn cu confirmarea unei echipe mature, valoroase, care ştie să scoată ce trebuie, cănd trebuie. Mă bucur pentru jucători, a fost o presiune enormă in ultimele zile, şi de aceea vreau să le mulţumesc pentru că au fost alături de mine. Băieţii mi-au intins o mănă, nu se poate spune că m-au salvat." Regele a vorbit apoi despre obiective: "Acum am un gănd, acela de a trece de grupe. Am promis la cineva acest lucru şi sper să mă ţin de cuvănt. De fapt, e vorba despre un pariu de-al meu cu Gigi Becali. De acum, incepe dansul pe plan internaţional. Cu siguranţă că şi in competiţia internă vom fi concentraţi, pentru că vrem să căştigăm şi campionatul". Hagi nu a uitat să facă unele precizări şi in privinţa sa: "Nu s-a pus niciodată problema să renunţ. Mă aflu unde trebuie şi fac ce-mi place, cu orice risc. Gloria nu ţine de foame, dar nici nu poţi să trăieşti din ea. Realitatea e mereu alta, şi trebuie să te ancorezi mereu in ea". Superioritatea Stelei a fost recunoscută şi de Igor Kriuşcenko, antrenorul celor de la Bate: "A căştigat echipa mai experimentată, care participă mai des in competiţiile europene de inalt nivel".

Petrecere decentă la restaurant

Bucuria jucătorilor Stelei a fost una ponderată după obţinerea calificării. După ce au fost felicitaţi in vestiar de toată conducerea, in frunte cu Gigi Becali, ei au plecat la un restaurant din zona Parcului Herăstrău. De la sărbătoare a lipsit tocmai patronul, retras in studioul unui post tv. Au fost prezenţi insă Gică Hagi, Valeriu Argăseală şi Adrian Ilie, dar şi Mirel Rădoi, care trebuie să plece la Bologna pentru a se opera. Printre ultimii sosiţi au fost Emeghara, Golanski şi Badea, care nu au jucat, şi Lovin, sosit cu mare intărziere, după ce a fost nevoit să dea probe pentru testul antidoping după partidă. Pe geamul de la intrarea in restaurant era afişat un mesaj cu textul: "Rezervat, intrare doar cu bilete de Liga Campionilor!". Atmosfera a fost una relaxantă, in care doar s-a discutat, s-au făcut calcule şi pronosticuri, fără a se asculta muzică.

Intr-un tărziu, cănd cei mai mulţi plecaseră, inclusiv Gică Hagi, care venise impreună cu fiul său, Ianis, a apărut şi Gigi Becali. El i-a mai găsit, dintre jucători, doar pe Dică, Neaga, Petre Marin, Rădoi şi Croitoru, cu care s-a intreţinut o scurtă perioadă de timp. In jurul orei 2:30, toată lumea a plecat, mai cu seamă că oficialii Stelei au plecat ieri-dimineaţă spre Monte Carlo, pentru a asista la tragerea la sorţi a grupelor, care a avut loc aseară.

Sistem OK

Pentru prima oară de la inaugurarea noului sistem de acces in Ghencea, bazat pe turnicheţi, acesta a funcţionat la capacitate maximă. Au mai existat cozi la porţi, dar acestea au fost provocate doar de cei care au venit cu intărziere la stadion, in ultimele 30 de minute. Pănă la urmă, intrarea pe porţi s-a făcut normal, fără incidente majore, sistemul electronic numărănd in tribune 24.254 de spectatori plătitori. "Lumea trebuie să inţeleagă să vină mai devreme la stadion, astfel că nu va mai fi nici o problemă legată de aglomeraţie", a precizat preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală.

Gigi Becali, scuze şi pace cu Dinamo

După calificarea in grupele Ligii Campionilor, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a continuat să invoce sprijinul divinităţii. "Hagi şi-a dat testul norocului, inseamnă că este norocos şi cu asta basta. Dacă Dumnezeu nu vrea, nu poţi să faci nimic. A arătat că Dumnezeu este cu el". Becali a mărturisit că inainte de meci i-a chemat la el pe jucătorii Zaharia, Neaga, Nicolae Dică şi Nicoliţă, cărora le-a dat ulei sfinţit de la Muntele Athos. "Le-am spus că unul dintrei ei patru va da gol. Şi asta s-a intămplat. Portarul Zapata şi-a meritat banii, a fost impresionat. M-a surprins puţin BATE, a fost o echipă puternică. Au avut căteva ocazii, dar nu să ne sperie", a precizat patronul stelist. "Il dau pe Dică, dar ii fac loc lui Neaga. Veţi vedea o Stea a viteziştilor, vreau să speculez materia primă pe care o dă această ţară. Jucătorii Surdu, Bicflavi şi Badea formează nucleul care nu poate să plece de la Steaua. Vreau să-mi cer scuze pentru răutăţile pe care le-am spus celor de la Dinamo. Imi pare rău pentru Rednic şi pentru Lobonţ, care m-au ajutat anul trecut, dar şi pentru jucători. Copiii au pierdut 150.000 de euro, care insemnau o avere. Le urez succes lui Dinamo şi Rapid in Cupa UEFA", a mai spus Becali.

Preţul lui Dică

Impresarul Ana Maria Prodan a declarat ieri că preţul stabilit de Steaua pentru un transfer in străinătate al atacantului Nicolae Dică este de 7 milioane de euro. "Dică e primordial pentru mine in aceste zile. Sunt mai multe oferte pentru el, dar nu există nici una scrisă şi pănă nu apare ceva in mănă nu are rost să discutăm. Sunt multe echipe interesate de el. Le-am comunicat preţul stabilit de Steaua, pentru echipele de afară, 7 milioane de euro, iar pentru echipele din ţară 4 milioane de euro. Pentru 4 milioane, Gigi Becali ii va da drumul la Cluj, spre exemplu, pentru că tot s-a vehiculat in ultimul timp, dar mai trebuie să ne inţelegem şi la salariu şi, bineinţeles, să vrea şi jucătorul să meargă acolo."

Comparaţie

"Steaua este o echipă cu experienţă, ştie cum să joace. Şi Dinamo a condus o repriză, dar au făcut pipi in pantaloni. La Steaua a fost disciplină in teren, au jucat bine. E bine că aducem echipe puternice aici"

Dumitru Dragomir,preşedinte LPF

Aprecieri

"A invins echipa mai demnă. Cu toate acestea, nu ştiu dacă meritam să pierdem la două goluri diferenţă. A căştigat echipa cu experienţă, care participă constant in cupele europene şi care ştie cum să obţină rezultatul dorit"

Igor Kriuşenko,antrenor BATE Borisov

Dorinţă

"Vrem să depăşim performanţa de anul trecut, adică să trecem de grupe. Mi-aş dori să jucăm cu Barcelona. Mă bucur pentru Neaga, işi dorea foarte mult să marcheze. El a jucat bine şi in celelalte jocuri, dar i-a lipsit golul"

Nicolae Dică,căpitan Steaua

Fair-Play

"Numai băieţii din vestiar şi lumea de aici ştiu cum am jucat. Mi-a părut rău pentru Dinamo. Au pierdut bani şi şansa să joace in Liga Campionilor. Imi pare rău şi pentru băieţii de acolo. Vreau să le transmit să ţină capul sus"

Dorin Goian,fundaş Steaua

Uşurare

"Ne aşteptam la un meci greu. BATE este o echipă destul de puternică. Important este că ne-am calificat in grupe pentru a doua oară. Ne dorim să facem mai mult decăt anul trecut. Important e că o echipă din Romănia e in Ligă"

Ovidiu Petre,mijlocaş Steaua

×