x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STEAUA - DINAMO KIEV: Gafa asistentului Zlamal i-a infuriat pe ucraineni

STEAUA - DINAMO KIEV: Gafa asistentului Zlamal i-a infuriat pe ucraineni

de Mihai Igirosanu    |    23 Noi 2006   •   00:00
STEAUA  -  DINAMO KIEV: Gafa asistentului Zlamal i-a infuriat pe ucraineni

"Traiasca poporul ceh!" In repriza secunda, Dinamo Kiev a avut doua goluri anulate. Unul pe buna dreptate, iar celalalt absolut aiurea. Autorul deciziilor a fost asistentul ceh Miroslav Zlamal, iar afirmatia din titlu apartine patronului Rapidului, George Copos, si sintetizeaza exact sentimentele romanilor.

"Traiasca poporul ceh!" In repriza secunda, Dinamo Kiev a avut doua goluri anulate. Unul pe buna dreptate, iar celalalt absolut aiurea. Autorul deciziilor a fost asistentul ceh Miroslav Zlamal, iar afirmatia din titlu apartine patronului Rapidului, George Copos, si sintetizeaza exact sentimentele romanilor.
Daca antrenorul ucrainenilor, fostul mare international Anatoli Demianenko, a oferit o adevarata lectie la conferinta de presa, evitand elegant sa faca referiri la arbitraj, jucatorii si oficialii lui Dinamo Kiev, mai putin presedintele Igor Surkis, s-au dezlantuit la adresa brigazii din Cehia.

ACUZE. Atacantul Maksim Satkih a dat tonul reactiilor vehemente ale ucrainenilor: "In opinia mea, ambele goluri anulate de arbitru au fost valabile. La primul, centralul era la trei metri de faza si a aratat centrul terenului, in timp ce asistentul era la 50 de metri de acel loc", a spus internationalul din Uzbekistan.
La randul lui, fundasul marocan al lui Dinamo Kiev, Badr El Kaddouri, a spus: "Pacat ca s-a terminat aventura europeana! Este frustrant cand toata echipa moare pe teren, iar o persoana, si anume arbitrul, schimba soarta jocului printr-o decizie. Dar nu vreau sa ma mai gandesc la arbitraj, trebuie sa privim inainte".

"FURT". De asemenea, portarul Oleksandr Sovkovski a declarat: "Arbitrul ne-a furat victoria. Acum se bucura Mircea Lucescu, probabil ca e singurul din Ucraina. N-am reusit sa castigam, dar nu cred ca ne poate reprosa cineva ceva. Nu-mi face placere sa discut despre arbitraj, spun doar ca pur si simplu nu ne-a lasat sa castigam. Am fost peste Steaua la capitolul dorinta. Am avut atitudine, organizare si ne-am creat sanse, am suferit insa la finalizare. Daca am fi fructificat macar jumatate din ocazii, am fi castigat partida detasat. La golul primit, mingea a fost deviata si acest lucru a influentat traiectoria balonului".

"Corleone" dixit
Presedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat ca Steaua a fost mai norocoasa in meciul cu Dinamo Kiev. "Steaua a fost mai norocoasa, sa fim drepti. Bine ar fi ca arbitrii sa greseasca vreo trei, patru, cinci, zece ani de acum incolo numai in favoarea noastra", a spus "Corleone", referitor la arbitrajul din meciul de marti seara. Apoi, bossul Ligii a vorbit in stilu-i caracteristic: "Ne-au ajutat pe dracu’... Nu ne-au ajutat deloc. Asa a fost. Dar daca sunt oameni mai si gresesc. Si acum doar nu vor gresi doar impotriva noastra...". Referitor la evaluarea fortelor din campionatul intern, Dragomir a spus: "Steaua, Rapid si Dinamo sunt sensibil egale. Aici, cine are mai multa liniste, cine nu pune presiune pe jucatori, cine-i plateste bine si cine are grija de ei acela va castiga". "Este suparator ca arbitrul nu ne-a validat cel putin un gol valabil, dar trebuie ca acest rezultat sa constituie un punct de plecare", a declarat Igor Surkis.
REGRETE
"In prima repriza, Yussuf n-a reusit sa marcheze la ocazia avuta, cred ca, daca inscriam si golul doi, nu ratam victoria. Ne-am creat ocazii, dar n-am reusit sa le fructificam. In viata oricarei echipe apar momente bune si decaderi. Iata ca descresterea a venit in Liga Campionilor. Nu-i va fi deloc usor Stelei in Cupa UEFA"
Maksim Satkih, atacant Dinamo Kiev
REFLECTIE
"Echipa noastra este mai tanara si poate ca ne-am asteptat la prea multe. Dinamo Kiev ar fi meritat sa castige azi, dupa parerea mea. Au fost momente cand am jucat foarte bine, am jucat mult mai bine ca Steaua, dar ceva ne-a impiedicat sa castigam. Va trebui sa analizam momentele in care s-au inscris golurile"
Anatoli Demianenko, antrenor Dinamo Kiev
NERVOS
"Tot meciul am fost provocati de jucatorii Stelei, insa brigada de arbitrii nu au observat nimic neregulamentar. In schimb, asistentul a vazut ca golul lui Satkih a fost marcat din ofsaid. Bineinteles, totul a fost regulamentar la acea faza"
Kleber, atacant Dinamo Kiev
Ce scrie presa
Presa ucraineana acuza greselile brigazii cehe conduse de Jaroslav Jara. "Final european", a titrat site-ul oficial al gruparii ucrianene. "Jucatorii lui Dinamo n-au stiut sa-si apropie victoria si sunt ultimii in grupa. Nu trebuie uitate deciziile stranii ale brigazii de arbitri, dar nimic nu mai poate fi schimbat." Cotidianul Sport a notat ca "Dinamo ramane si fara Cupa UEFA, desi a luat primul punct in grupa. Oricum, teribila razbunare anuntata dupa umilinta de la Kiev n-a venit. Din vina jucatorilor si a arbitrului, care au anulat doua goluri, influentand rezultatul. Eram increzatori in victorie, dar problema nu a fost la adversari, ci la noi insine. Apoi, nu a fost ofsaid la Satkih la golul doi anulat, ci la Rodrigo, dar este o chestiune de finete, prea mult pentru acest arbitru".

×
Subiecte în articol: sport steaua dinamo dinamo kiev kiev