x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STEAUA – FIORENTINA / Jucaţi pentru România!

STEAUA – FIORENTINA / Jucaţi pentru România!

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    10 Dec 2008   •   00:00

Dintre toate cele şapte reprezentante ale României înscrise în Liga Campionilor şi Cupa UEFA, doar Steaua îşi va juca în această seară şansa de a continua în primăvara europeană.



În tur, la Florenţa, duelul Lovin (stânga) – Mutu a fost nedecis
Gabriela Arsenie/GAZETA SPORTURILOR/INTACT IMAGES



O  victorie împotriva Fiorentinei lui Adrian Mutu va asigura "roş-albaştrilor" clasarea pe locul 3 în grupa F şi prezenţa în 16-imile Cupei UEFA. Cu o zi înaintea meciului, atacantul brazilian Arthuro şi mijlocaşul spaniol Abel Moreno şi-au reziliat contractele cu Steaua. Antrenorul trupei din Ghencea, Dorinel Munteanu, a comentat temerile lui Mutu în privinţa atmosferei ostile pe care o anticipează din partea fanilor stelişti. "Pe orice stadion dacă joci la o rivală eşti fluierat. Nu va fi ceva deosebit. Aşa se întâmplă. E ceva normal. Şi jucătorii Stelei când merg cu naţionala în Giuleşti sau pe Dinamo sunt fluieraţi." Fundaşul dreapta al Stelei, internaţionalul George Ogăraru, îl acuză şi el pe colegul său de la echipa reprezentativă: "Mutu a şi provocat într-un fel scandalul dintre el şi suporteri, dar sperăm să aibă parte de surprize, deşi el se aşteaptă să câştige".

OBIECTIV CLAR: CUPA UEFA
"Suntem în faţa ultimului meci din Liga Campionilor, pe care vrem să-l câştigăm chiar dacă întâlnim un adversar periculos. Avem şanse de a accede în Cupa UEFA, vrem să ne calificăm în primăvara europeană, iar victoria e singura noastră şansă. Nu mă interesează impresia artistică în acest joc, ci rezultatul. CFR Cluj a jucat bine, a luat patru puncte, dar nu s-a calificat", a declarat antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu, la conferinţa oficială de presă. Fostul internaţional crede că Steaua ar putea reveni în lupta pentru titlu chiar dacă se va califica şi în 16-imile Cupei UEFA. "Nu ne poate încurca, avem două luni de pregătire şi cu un lot echilibrat putem face faţă şi în cupele europene, şi în campionat". Cu o zi înaintea întâlnirii cu Fiorentina, Munteanu are mai multe incertitudini în ceea ce priveşte jucătorii pe care se poate baza. Ogăraru şi Golanski au revenit abia de luni la antrenamente, Bogdan Stancu şi Kapetanos au efectuat prima lor şedinţă de pregătire abia la antrenamentul oficial de aseară. Janos Szekely este indisponibil, iar Dorin Goian este suspendat.

Lovin: "Putem salva sezonul"

Mijlocaşul Florin Lovin consideră că Steaua va reuşi să-şi spele imaginea din acest sezon cu o victorie împotriva Fiorentinei, care va aduce implicit calificarea în 16-imile Cupei UEFA. "Trebuie să fim atenţi în acest joc pentru că Fiorentina se bazează foarte mult pe atac. Cu un succes împotriva Fiorentinei putem salva acest sezon nereuşit. Pentru noi este o dezamăgire că nu am reuşit să mergem mai departe în Ligă. Rămânem cu speranţa că vom câştiga titlul şi la anul vom face o figură mai frumoasă în cea mai importantă competiţie din Europa".

Ogăraru, realist

Fundaşul dreapta al Stelei, internaţionalul George Ogăraru, a oferit la conferinţa de presă organizată ieri o declaraţie plină de realism, în nota sa obişnuită: "Champions League e o pălărie mare, dar depinde cum o porţi. Trebuie să fii atent să nu îţi cadă de pe cap. Sperăm ca anul acesta să câştigăm campionatul şi să intrăm direct în grupe. Avem nevoie şi de investiţii pentru a ne bate de la egal la egal cu celelalte echipe mari din Europa. E un meci dificil pentru că avem foarte mulţi indisponibili. Avem foarte mare nevoie de suportul publicului şi sper ca suporterii noştri să lase deoparte răfuielile personale cu domnul Becali sau cu Adrian Mutu şi să fie alături de noi în încercarea de a ne califica în primăvara europeană". Până aseară, Steaua vânduse aproximativ 19.000 de bilete.

×
Subiecte în articol: sport