x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Gigi nu mai are incredere in ai lui

Steaua - Gigi nu mai are incredere in ai lui

de Gabi Golea    |    13 Mai 2006   •   00:00
Steaua - Gigi nu mai are incredere in ai lui

Gestul patronului Gigi Becali, de a alerga cu banii prin centrul Bucurestiului pentru a-i motiva pe jucatorii Gloriei Bistrita, ar putea insemna pierderea increderii in propria echipa.

Disperarea cu care boss-ul din Ghencea a incercat sa-i stimuleze pe ardeleni vine intr-un moment in care Steaua poate castiga titlul doar in urma propriilor rezultate, fara a mai depinde de eventualii pasi gresiti ai rivalelor.

CONCLUZIE. "Familia mea", "razboinicii mei", sunt doua dintre apelativele folosite de Gigi Becali atunci cand isi clameaza increderea in jucatori, in antrenori si in conducere. Toata unitatea dintre patron si echipa pare sa fi picat, din moment ce patronul a fost gata sa alerge insotit de televiziuni, cu banii dupa el, dupa cei de la Gloria, pentru a pune piedici Rapidului. Consecintele nocive ale gestului sau au fost subliniate chiar de catre vicepresedintele bistritean, Ioan Horoba, care l-a sfatuit pe Gigi Becali sa indrepte banii catre propria echipa, care nu depinde de nimeni pentru a lua titlul. Nu mai departe de zilele trecute, Sebastian Bodu avertiza despre "banii negri" care se invart pentru stimularea echipelor adverse. Solutia oferita de Gigi Becali, "bistritenii sa declare sumele si sa plateasca impozit", nu confera legalitate eventualei tranzactii.

OLI: "NU MA INTERESEAZA RAPID SAU GLORIA"
Antrenorul Stelei, Cosmin Olaroiu, nu a dorit sa comenteze initiativa patronului Gigi Becali, de a-i motiva pe adversarii Rapidului, marturisind totodata ca nu il intereseaza evolutiile rivalilor din Giulesti. "Noi avem avantajul unui meci mai putin disputat si totul depinde numai de noi. Putin ma intereseaza Gloria si Rapidul. Daca vom castiga restanta cu Bacaul, vom avea doua puncte avans, asa ca lupta cea mai mare trebuie sa o dam cu noi. Echipa are nevoie de sprijinul suporterilor mai mult ca oricand", a explicat Olaroiu, care spera sa invinga maine pe CFR Cluj, "in ciuda ambitiilor lui Dorinel Munteanu". (Sebastian Neamtu)

×
Subiecte în articol: sport gigi gigi becali