x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STEAUA / Ofertă de 40 de milioane de la un israelian?

STEAUA / Ofertă de 40 de milioane de la un israelian?

de Mihai Igirosanu    |    Marius Mihalcea    |    28 Feb 2009   •   00:00
STEAUA / Ofertă de 40 de milioane de la un israelian?

Conform Gazetei Sporturilor, patronul Stelei, Gigi Becali, urma să primească ieri o ofertă concretă pentru vânzarea clubului din partea unui potent om de afaceri israelian.



Shon Mekyten, unul dintre acţionarii companiei americane SteelFrameHousing, ar fi sosit ieri-dimineaţă în Bucureşti pentru a purta o primă rundă de negocieri cu Gigi Becali. Totuşi, informaţia s-ar putea dovedi până la urmă doar un simplu foc de paie, deoarece unul dintre posibilii intermediari este omul de afaceri Nati Meir, recunoscut pentru lansarea unor “bombe” fără explozie. “Shon Mekyten este unul dintre cei mai mari milionari ai poporului evreu în America. A donat în urmă cu câteva zile două milioane de dolari la o casă de copii. Are o nebunie însă, îi place fotbalul. A vrut să cumpere Maccabi Tel Aviv şi Levski Sofia şi mi-a spus că îl interesează foarte mult să cumpere o echipă”, a declarat Nati Meir pentru Telesport. Contactat de Jurnalul Naţional, reprezentantul în România al companiei SteelFrameHousing a declarat că n-a auzit de israelianul Shon Mekytel şi că, din câte cunoaşte, patronul companiei ar fi un cetăţean american. “Poate dânsul o fi câştigătorul licitaţiei pe teritoriul Israelului, aşa cum sunt şi eu în România. Mai multe nu ştiu”.

“OFER 40-50 DE MILIOANE DE EURO!”

Omul de afaceri israelian a dezvăluit, pentru site-ul stelisti.ro, suma pe care intenţionează să o ofere în schimbul clubului din Ghencea şi îi asigură pe suporteri că echipa lor favorită poate redeveni o trupă de temut în Europa. “Voi face o ofertă pentru a prelua Steaua. Sper să ajung la o înţelegere cu Gigi Becali. Probabil că voi oferi în jur de 40-50 de milioane de euro şi, în caz că nu se va concretiza această afacere, voi investi în altă parte. Am o propunere şi de la Levski Sofia, dar momentan prioritatea este Steaua”, a explicat Shon Mekyten. “Suporterii nu au de ce să fie îngrijoraţi. Proiectul pe care l-am pregătit, în cazul în care voi prelua clubul, îi are în prim-plan pe fani. Ei sunt cei mai importanţi”, a mai completat Mekyten. “Steaua nu este de vânzare. Nu ştiu nimic despre aşa ceva. Steaua este casa mea, nu am cum să o vând. Unde mă mai duc eu să văd meciul dacă vând Steaua”, a reacţionat Gigi Becali când a fost întrebat dacă a intrat în legătură cu omul de afaceri israelian.

Victor Becali îl ironizează pe Nati Meir

Impresarul Victor Becali se îndoieşte de veridicitatea informaţiei lansată pe piaţă de Nati Meir şi îl ironizează pe omul de afaceri isrealian, care a venit şi s-a stabilit pe meleagurile dâmboviţene în urmă cu 13 ani. “Nati Meir a găsit investitori pentru toată România. Ba cumpără Rapidul, ba pe Mazilu, ba pe altul. Eu nu îl cred, el cumpără toată ţara. Toată lumea cumpără Steaua... Nu am nimic cu el, dar nu cred. Iar dacă Gigi Becali nu vinde, înseamnă că oferta nu este bună”, a spus vărul finanţatorului Stelei, Gigi Becali, la Telesport. În vârstă de 54 de ani, Nati Meir s-a născut la Haifa, din părinţi români emigranţi în Israel, iar în prezent ocupă un loc de deputat în Parlamentul României, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea. Meir a avut în România o singură tangenţă cu fotbalul, în urmă cu mai mulţi ani, când a finanţat echipa Laminorul Roman, atunci în Liga a II-a.

×
Subiecte în articol: sport steaua becali gigi becali meir nati meir