x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Suntem în semifinale

Suntem în semifinale

de Vlad Ionescu    |    26 Sep 2009   •   00:00
Suntem în semifinale
Sursa foto: /Mediafax

Naţionala feminină a României a obţinut calificarea în penultimul act al Cupei Mondiale de la Aarhus (Danemarca), după succesul cu 41-24 obţinut în faţa Suediei. Tricolorele vor întâlni în semifinale Germania.



Cu orgoliul rănit în urma înfrângerii la scor suferită în meciul cu Rusia (25-35), româncele nu aveau decât varianta victoriei pentru a ajunge în careul de aşi. Ele au pus stăpânire pe joc încă din primele minute, nelăsându-le adversarelor nici o şansă. A fost 23-14 la pauză şi 41-24 la final, după un joc convingător al fetelor noastre. Cele mai multe goluri au fost înscrise de Maier (10), Vărzaru (5), Stanca (4), Manea (4) şi Amariei (4).  

"Cu Rusia am prins o zi proastă, cum se întâmplă cu toate echipele, dar bine că a fost la o competiţie amicală. Fetele şi-au arătat adevărata valoare contra Suediei şi ne bucurăm cu toţii de calificare. Este un turneu puternic, e bine că mai jucăm două meciuri, dar nu urmărim neapărat rezultatele, ci să ne punem la punct cu omogenizarea şi însuşirea schemelor. Echipa Norvegiei mi se pare favo-rită la câştigarea trofeului. Se vede că este cea mai puternică", a declarat după joc antrenorul Radu Voina. Semifinalele programează astăzi meciurile România - Germania şi Norvegia - Danemarca. Finala şi meciul pentru locurile 3-4 vor avea loc mâine.

×
Subiecte în articol: sport