x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Super Sorana

Super Sorana

de Vlad Ionescu    |    01 Iun 2009   •   00:00
Super Sorana
Sursa foto: VINCENT KESSLER/REUTERS

Jucătoarea română de tenis Sorana Cârstea s-a calificat în optimile de finală ale celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, realizând cea mai bună performanţă a sa pe zgura pariziană.



Cea mai bine clasată româncă în ierarhia WTA (locul 41) a trebuit să o înfrunte în turul al treilea pe buna sa prietenă şi parteneră de dublu Caroline Wozniacki (Danemarca), a zecea favorită a turneului dotat cu premii în valoare de 16 milioane de euro.

Fără să se lase dominată de sentimente, Sorana a etalat un joc sigur, având capacitatea de a recupera o situaţie aproape imposibilă în primul set, când a revenit de la 0-4 şi de la 2-5, reuşind să se impună în tie-break. Finalmente scorul avea să fie 7-6 (3), 7-5 pentru româncă, la capătul unui meci care a durat două ore şi 14 minute.

Prin calificarea în optimile de finală, reprezentanta noastră, care luna trecută a împlinit 19 ani, şi-a asigurat un cec de 68.400 de euro, dar şi 180 de puncte WTA, care o vor ajuta să mai urce câteva locuri în ierarhia mondială. Pentru un loc în sferturi, Sorana Cârstea va juca împotriva Jelenei Jankovic (Serbia), favorita numărul 5, care a dispus cu 6-1, 6-1 de Jarmila Groth (Australia).

La masculin, Victor Hănescu s-a oprit în optimi, ieri fiind învins cu scorul de 2-6, 4-6, 3-6 de Fernando Gonzalez (Chile).

×
Subiecte în articol: sport