Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Circumspecţia era o stare de spirit, zâmbetele maliţioase, încurajări, din tribunele suspendate. Totul părea să acuze, nimic nu părea să ajute. Speranţe, de doi bani.
Înfierat de mânia, pe alocuri proletară, cea a suporterilor rivalilor, dinamovistul mai puţin cunoscut, cel timid, şi plin de bun simţ, se făcea mic, sub ruşinea provocată de radicalii cei violenţi ai tribunei. Invoca pronia cerească, cerea suport pentru a putea să înghită, încă un an, conţinutul amar al unei alte cupe a umilinţei, deşi precedentul putea crea obişnuinţa.
Evenimentul epocal, în faţa căruia se vor prosterna, ca vrăjite, rândurile presei sportive, e doar un fapt banal. Nişte sportivi au crezut în faptul că pot învinge, că pot evoca momentele pierdute ale crezului lor, atunci când banii erau nişte hârtii, cluburile, modele ale unor aspiraţii puţin cizelate şi sportul singurul mod în care îşi puteau depăşi condiţia, un drum şerpuit printre vise.
Dinamo s-a calificat, învingând, pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, cronica blaturilor anunţate, trecând de statutul de victimă sigură, şi, mai presus de toate, învingându-si proprii suporteri, aproape prin neprezentare.
Povestea acestei nopţi de vară, cea care merită a fi scrisă, este faptul că potenţialul unui posibil succes dinamovist a adus alături oamenii pe care societatea i-a dezbinat, nemeritat, încurajările au sosit şi din partea steliştilor, a rapidiştilor, a clujenilor... Finalul fericit al poveştii e că poate că a sosit din nou vremea să credem în noi, ca naţie, din nou, după douăzeci de ani.
