x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport TENIS / Alegerile s-au amânat

TENIS / Alegerile s-au amânat

de Vlad Ionescu    |    12 Dec 2008   •   00:00
TENIS / Alegerile s-au amânat

Adunarea generală a FRT, care ar fi trebuit să aleagă un  nou preşedinte, nu a mai avut loc ieri, din lipsă de cvorum. Până la viitoarele alegeri, pe lista candidaţilor ar putea apărea un nou nume, cel al lui Ilie Năstase.



Pentru funcţia supremă au candidat Florin Segărceanu, Ruxandra Dragomir şi Dumitru Hărădău. Încă de acum câteva zile se vorbea că alegerile de la Poiana Braşov vor fi amânate, pentru a-i permite şi lui Ilie Năstase să intre în cursă, mai ales că pe site-ul federaţiei apăruse şi programul său. "Adunarea Generală nu a fost statutară din lipsă de cvorum. În sală au fost doar 104 membri, faţă de 111 cât erau necesari pentru a se respecta condiţiile legii. Au fost mulţi membri afiliaţi care nu au intrat în sală, pentru a nu se întruni cvorumul. Când s-a făcut cazarea, am verificat câţi membri au sosit şi erau mai mult de 111. Actuala conducere a federaţiei a plătit bodyguarzii să împiedice accesul presei în hotel şi al membrilor în sală", a acuzat Ruxandra Dragomir. "Vrem să sesizăm Agenţia Naţională pentru Sport, deoarece este singura care poate interveni într-un asemenea caz", a spus şi Florin Segărceanu. Năstase se afla ieri la Paris, însă declarase că, dacă va fi solicitat, va accepta să candideze. Potrivit regulamentului, alegerile vor fi reprogramate în 30 de zile.

Hărădău îl susţine pe Năstase

La solicitarea cluburilor, Ilie Năstase a fost de acord să-şi prezinte candidatura, dar a cerut timp pentru rezolvarea unor probleme de familie. "Este moral să-i acordăm răgazul solicitat ca să participe la alegeri", a declarat Dumitru Hărădău. Despre evenimentele de la Poiana Braşov, fostul jucător Adrian Voinea, unul dintre susţinătorii lui Segărceanu, a spus: "Asta este politica federaţiei. Pentru că Ilie Năstase nu a putut fi aici din motive obiective, ei au făcut acest lucru pentru a nu se ţine alegerile".

×
Subiecte în articol: sport